Poveste… (ce poate fi şi a unei frunze)

Day 1,693, 12:48 • Published in Romania Romania • by notterosa
… Era o dimineaţă de primavară, incă (!), racoroasa. De-acolo, de sus, de pe ramul cireşului din faţa ferestrei, se ivi sfioasă o fărâmă de verde… ”Ce lume va fi fiind şi aceasta?”… Abia putea privi împrejur. Haina de mugure, cam strâmtă, îi stânjenea miscarile…
Era atâta alb împrejur… ”sa fie nea?... sa fie floare?”… ”cine esti si ce esti tu?”…
Un zâmbet se deschise dintre cele cinci petale pe care le descoperise alături…”sunt o floare… aşa mi-au zis petele acelea de albastru care se întrezaresc acolo şi care îşi spun cer”...
”buna dimineata, floare… îţi multumesc pentru ca eşti zâmbitoare”…
”nu ai pentru ce…aş a suntem noi florile…zâmbim tot timpul”…
”eu încă mă minunez… şi ..şi ... e tare placut să simţi uimire şi zâmbet…uite! ce zâmbet pot avea şi eu.”…
E …şi vorbiră câte în lună şi în stele, vrute ş i nevrute… cum e lumea… cum e cerul… cum trec anotimpurile…
De unde ştiau atâtea?... Istoria înscrisă în culoarea fiecareia se păstrase şi amintiri ancestrale se exprimau acum in cuvite... Da! Cuvinte, rostite într-un grai neauzit ce putea fi desluşit numai de cer, de vânt… şi uneori şi de pamânt…
Si anotimpurile chiar treceau… Zâmbetul de verde crescu, petalele albe se preschimbară în rod …
intr-o seară, pe când floarea noastră, care nu mai era floare, asculta o poveste pe care frunza o auzise şi ea, cândva, de la o crenguţă de prin vecini… Deodata şoaptele ce aduceau a noapte se ascunseră din calea glasurilor vesele de copii…
”uite!...câte cireşe sunt pe creanga asta!”…”da! şi aici!”…”sa nu le rupi cu creangă!”…”de ce?!...se supară cineva?”…”da, cireşul!…mama mi-a zis că pot culege cireşe… dar să nu rup crengile… că cireşul se supară şi la anu’ nu mai înfloreşte”… ”pleacă de aici!...cu poveştile astea…nu pateşte nimic… uite!...mai bine trage de creanga asta să culeg şi cireşele alea de sus”…
Şi zâmbetele şi poveştile se risipiră, cât ai clipi, în obrăjorii şi privirele zâmbitoare ale hoţilor de cireşe…”eu am cules mai multe!”…”ba eu..”…
Şi numai liniştea rămase să privească stelele, prin fereastra deschisă printre crengile, unde cândva, zâmbiseră şi-şi povestiseră fruza de verde şi floarea de alb…




(din sertarul meu cu povesti – sunt usor obosita si anemonele au adormit)