Politica lui Cică

Day 1,664, 04:22 • Published in Romania Romania • by Nicolae Crefelean

Cică într-o zi a spus că ne apucăm să dăm pe cocoaşa duşmanilor aliaţilor noştri, aşa că ordinele zilnice au început să curgă unul după altul în favoarea unora sau altora. Am primit ordin să luptăm pentru China şi Croaţia, că Cică zice că nu-i bai să sacrificăm 1-2 pioni, chiar dacă asta înseamnă jumătate de ţară pe care aşa-zişii noştri aliaţi habar n-o să mai aibă pe unde-a fost România pe hartă după ce vor fi pierdut la rândul lor campaniile lor îndrăzneţe.

Bun, pentru că din cele 3-4 cuvinte de mai sus s-a înţeles totul pe-atât de limpede pe cât a fost şi strategia încă în CURs de desfăşurare a mai-marilor ale căror nume nu pot fi pronunţate că Cică zice că-s mai presus decât noi, să îndrăznim să privim niţel spre viitor. Sau nu, că doar în reclame sună bine.

Atunci haideţi să visăm puţin. Cum ieşim din... punctele de suspensie?

1. Să ne dezvoltăm Glanda Unirii
Acum ori niciodată, să adunăm pitici şi să-i creştem strategic în interesul ţării, nu al vreunei unităţi militare sau al vreunui partid. Nu de alta, dar ne putem şterge cu tanCURile pe orice strategie care e făcută în stilul abandonează-ţi ţara pentru străini că vin ei cândva să ne-o dea înapoi. Că doar i-am ajutat să-i bată pe vecinii noştri, nu?

2. Să băgăm strategiile elaborate în Consiliul de Urgenţă al României (presCURtaţi voi)
Tipic politicienilor din viaţa de zi cu zi, Cică dă ordine în direcţia dată de ăia cu ouă mai mari din afară şi sperăm, vezi Doamne, să li se facă milă de teritoriile noastre. Buba e că mai-marii ăştia pe care ne bazăm pierd şi poate-şi pierd şi interesul să ajute pe cineva care nu s-a dovedit un aliat de nădejde. Iar dintr-un mirobolant articol publicat de un reprezentant al Guvernului României, alături de comentariile autorului, putem afla că există totuşi o voinţă proprie, că ba am luptat pentru Crişana, ba am abandonat-o când ne-am dat seama că e o cauză pierdută. Măi, să fie... deci avem sau nu păpuşar extern? A nu-şi recunoaşte nici greşelile, nici slăbiciunile, e catastrofal. Aşa că strategiile astea elaborate vor trebui băgate în sus-numitul Consiliu de Urgenţă al României, unde să rămână până se rafinează destul încât să iasă glonţ treaba, nu atât de împrăştiată.

3. Supremaţia cucului
În aroganţa lor, începătorii în joc îşi permit luxul să gândească şi să se îndoiască de strategiile şi experienţa fără de cusur a celor care au 2-3 ani vechime în joc. Mica pagină Wikipedia despre cuc (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cuc) explică frumos un mod de viaţă replicat cu succes de eRomânii noştrii care îşi fac treaba pe unde le e bine, fără vreo afinitate deosebită pentru largul itinerar de pe parcursul anului. Îl interesează doar să se retragă unde-i bine şi călduţ. La fel şi eRomânii care s-au născut şi au crescut aici, după care s-au cuculit pe unde le-a căzut bine ca să o ducă bine. Evident, e doar un joc. De-asta în afara acestuia capra vecinului o duce minunat şi chiar îi mai dăm ceva de mâncare când proprietarii pleacă în vacanţă. Not/Niet/Nem/Vezi să nu. Dacă trebuie să învăţăm ceva de la cuc, e că înainte să ne apuce grija altora trebuie să ne purtăm de grijă noi înşine. Văd mulţi români mutaţi în alte ţări, ca cetăţeni, politicieni şi chiar preşedinţi. Şi mă întreb de ce. Păi de-aia că nici măcar într-un joc nu putem fi loiali ţării noastre, pentru că... (completaţi aici toate scuzele voastre). A fi mic nu înseamnă că eşti prost. A fi eromân nu înseamnă că eşti irelevant. A te repatria nu înseamnă că devii mai bun, ci doar cuc.

În loc de încheiere, concluzii sau alte spume, vă mulţumesc că mi-aţi citit oful.
Aşa să ne-ajute Plato.