POLITICA DIN EREPUBLIK AȘA CUM O VĂD EU

Day 2,193, 01:04 Published in Romania Romania by Lucia38

Pentru început, vreau să-i mulțumesc lui Ovidiu Sky că mi-a oferit o nouă provocare pentru că, dacă nu era el să ma tragă virtual de mânecă, rămâneau foile ziarului meu goale pentru mult timp.

Niciodată n-am agreat politica, nici în viața reală, nici aici, în cea virtuală. Printr-un concurs de împrejurări, însă, am ajuns să fac parte din ea, iar pentru asta le mulțumesc lui Krontzo și lui GeluRomanu, chiar dacă în cazul meu politicul se amesteca atunci când am intrat în Brain Party cu creativitatea. Pentru că, trebuie să recunosc, mi-am găsit locul în acest partid datorită faptului că aici se promova creativitatea la cotele cele mai înalte.

De-a lungul evieții mele m-am plimbat prin câteva partide politice, dar în niciunul nu mi-am găsit locul. Pe de o parte pentru că nu mă interesa eviața politică, iar pe de altă parte pentru că nu eram atât de implicată în acest joc.

Cum văd eu viața politică din joc? Puțin diferită față de cea din viața reală. De ce? Pentru că aici un politician nu vorbește la microfon, nu trebuie să stea cu ochii ațintiți spre o camera video ca să putem vedea doza de minciună sau adevăr ce se revarsă de pe buzele lui. Aici, în joc, un politician se rezumă la a scrie articole, comentarii la articole, comentarii la comentarii, comentarii la atacuri…

Aveau dreptate latinii când spuneau ”verba volant, scripta manent”, dar și cuvintele scrise, ca și cele vorbite, pot fi interpretate în multe feluri. Și dacă cei care citesc nu înțeleg ce vrem să spunem, găsim o mulțime de motive gen ”nu știi să citești românește”, nu ai fost atent la ce am scris”, ”eram pe fugă și nu mi-am găsit cuvintele”, ”eram stresat de ceva/cineva și n-am reușit să mă exprim așa cum aș fi vrut”…etc… În concluzie, nimeni nu intelege ce vrea cu adevărat politicianul să spună decât dacă are aceeași orientare politică sau alte interese cum sunt cele de prietenie, chiar rudenie etc…

Și totuși, există și unele asemănari cu politica din viața reală. Fiecare politician are și susținători, dar și adversari, e susținut, dar și contestat, e acuzat de furt, dar și lăudat că a știut să gestioneze banii pe care i-a avut la dispoziție. În final totul depinde de ponderea susținători/contestatari pe care îi are acel politician.

În concluzie, oricine dorește să se afirme în plan politic aici în joc trebuie să aibă un psihic de fier, o anumită doză de nesimțire ca să nu-l afecteze tot ce se spune/scrie despre el și echipa lui, talent la negocieri, timp liber mai mult decât dacă ar fi în vacanță în viața reală, sa fie un insomniac și, nu în ultimul rând, cu un card încărcat la îndemână, card pe care să-l poată folosi la nevoie, fie pentru interesele personale, fie pentru interesele țării.

Toate acestea sunt câteva motive datorită cărora niciodată nu mă voi potrivi evieții politice de la vârf. Prefer să rămân un simplu membru Brain care îmbrățișează ideologia acestui partid și își susține necondiționat colegii de partid care doresc să ajungă în vârful piramidei politice din eRomania. Și, așa cum colegii mei din GPS o știu deja, nu am de gând sa plec din acest partid cum nu am de gând să părăsesc GPS decât atunci când se va termina jocul, sau voi deveni un ”dead citizen”.

La final, ca să-mi fac înțeles pe deplin punctul de vedere în ceea ce privește politica din joc și eviața mea politică, vă invit să ascultați această melodie pentru că, da, spectacolul trebuie să continue.

Cu respect vă salută,
Lucia38