Neoficial despre oficialul neoficial
Vircati
Incep cu o lamurire, ca sa devina de inteles si titlul 🙂
:
OFICIÁL, -Ă, oficiali, -e, adj. 1. Care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat. Buletinul oficial = periodic în care se publică legile, regulamentele, decretele etc. autorităților de stat. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat; în stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităților, ale statului. 2. Care se conformează legilor, regulilor, formalităților, tradițiilor (unui stat); aprobat, convenit între autorități. 3. Fig. De o politețe rece, calculată; solemn, formal, stereotip. [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel.
Tecand la continut, avem, se pare, o noua problema zisa de interes national, cel putin daca ne uitam peste Top News:
(lista de precizari, declaratii, pozitii si multe altele de genul asta, care mai de care mai oficiale, este mult mai lunga)
De unde scandalul? De la urmatorul paragraf (arhicunoscut deja) publicat in Monitorul Oficial:
“Din organizatiile nationale care au ajuns la cetateni straini, s-au strans 1.100.000 cc care au intrat in Banca Nationala a Romaniei. Organizatiile nationale sunt ale eRomaniei si asa vor ramane, iar banii sunt folositi pentru Romania: plata soldelor, plata damage daca va fi necesar si de asemenea sa fie fonduri pentru situatia in care nu am avea Congres, ceea ce nu e de dorit.”
Povestea organizatiilor nationale este destul de simpla (si simplu povestit): la un moment s-a luat decizia de a elimina organizatiile din joc. Cum insa o serie dintre aceste organizatii aveau un rol important in activitatea statelor, a aparut conceptul de organizatie nationala, fiecare stat propunand o lista de organizatii care urmau sa capete acest statut. Avantajele? Nu dispareau si nu aveau limita de gold.
Ca atare, au fost intocmite liste... lungi liste (vedeti mai jos link-ul si scuze ca nu am dus pana la capat numerotarea, dar m-am plictisit)...
De ce s-au inghesuit, cei care au putut desigur, lasand de-o parte UM-urile si partidele (desi o discriminare initiala a fost si acolo), sa le treaca in aceasta lista?
Au dorit sa beneficieze, ca orice roman, de avantajele inscrierii propriilor organizatii in lista celor nationale fara, de la sine inteles mioritic vorbind, ca prin aceasta sa gandeasca o oricat de mica obligatie (normal avand in vedere ca tot romanul prin interes national intelege interes personal frumos impodobit la rang de importanta capitala, daca tot este smecher si poate 😃
).
Dar poate, avand in vedere corul de bocitoare omniprezent de cateva zile prin presa, ar fi necesara o decizie si mai transanta (pe modelul in care alte state administreaza organizatiile nationale):
- orice organizatie nationala apartine statului respectiv, indiferent de provenienta sa;
- orice organizatie nationala nu poate fi utilizata decat in interes national (adica aduce, intr-un fel sau altul, un beneficiu statului respectiv);
- utilizarea oricarei organizatii nationale se face contracost - o suma modica, spre exemplu 100 cc/zi, nu reprezinta o suma deosebita nici macar pentru un UM sau partid oricat de sarac (desigur, aici s-ar putea pune problema costurilor de infiintare, dar ar insemna sa uitam ca altfel nu ar mai fi existat, suma necesara infiintarii fiind de altfel neglijabila).
Si discutia ar putea continua... Cred ca insa mai lamuritoare ar fi insa o lista a organizatiilor nationale, ca sa stim despre ce vorbim: Organizatii nationale . Cercetati si trageti concluziile pe care le doriti!
In rest, toate bune!
Vircati
Comments
o7
Ca o simpla constatare: sunt 298 de organizatii nationale din care : 86 sunt banate pentru multi account, 10 apartin BNR ( 2 dintre ele banate ), 16 GN ( 3 banate ), 7 organizatii ale Ministerelor iar restul ale UM-urilor si persoanelor care au dispus de "pile" la vremea nationalizarii.
Completare: Din cele 7 organizatii ministeriale 2 sunt banate si ele, iar Org-ul BNR Transilvania a devenit VacaCuCabina si el banat la randul lui
Eu chiar imi doresc sa se faca o ancheta mai ampla, si anume, ban vanzatorului si cumparatorului de org.
Nu e un mister faptul ca astef de organizatii s-au folosit drept paravan pentru spalarea de gold a clonacilor.
: )
ia termina cu prostiile ca strici circul. unii s-au chinuit sa-l porneasca : )
... si paradoxal, masonii si liberalii nationalizeaza iar legionarii se vaita. Ceva e gresit cu jocul asta.
This comment made my day😁) 1 cozocookie for you
Bestial 😁)
epic 😁
Super! : ))))))))))
Bai baieti, de moralitate ati auzit? Despre asta e vorba aici, nu neaparat de ilegalitate. Nu`i frumos ce s`a facut.
Nici adevarul nu se stie, ca mai in toate cazurile pe aici. Restul vorbim in nestiinta/
Cea oficiala sau cea neoficiala Runge Kutta? Sau mai curand moralitatea care ia apararea smecherilor?
Ca daca iau la rece situatia, a fost o decizie oficiala a statului (si abia pe aici putem vorbi de oficial) de a lua ceea ce ii apartinea (orguri nationale). Si cam atat... Restul este doar can-can!
Despre cel oficial e vorba aici. A trantit pe masa:"avem 1.1M cc din orgurile nationale", asta lasa loc de multe interpretari si la ce am vazut in ultimul timp in eRepulik totul e posibil. Asta e chestie amuzanta cu moralitate, ca e subiectiva, de aceea avem regulile ca sa nu poti interpreta.
Stii care`i chestia amuzanta? Ca daca iesea Valahian CP, voiam un org ca sa ma joc pe MM (cel care a fost al Nemesis`ului), aveam certitudinea ca nu`mi reseteaza parola si`mi ia banii de pe el. Bine ca m`am potolit. Ce frumos ar fi fost sa`mi vad banii transferati in BNR, nu, sa aiba "grija" matracuca de ei
Ar fi putut sa dea si ei acolo niste detalii gen, am imprumutat org`ul X la un polonez si i`am luat banii, nu stiu cat de multi ar fi sarit oamenii in sus daca se facea asta dar cum nu s`a facut, eu unul tind sa cred ca au luat si de la oameni "aliati" cu noi. Si nu cred ca as fi singurul.
nu ti-ar fii luat tie nimeni org-rul 🙂
si valahian a fost presedinte 2 luni ce ai asteptat sa ii ceri un org?😛
In Valahian as fi avut incredere, dar in echipa de acum NU.
Am asteptat atat pentru ca nu stiam ca avem ORG : )) si am renuntat la productie in economia asta
Vezi ca org-ul nu mai are nimic de a face cu productia in economie la momentul actual🙂))))
Lego
E prea de dimineata pentru tine si ai inteles gresit. Am renuntat la economie (adica nu mai am profit de mult timp) si ma interesa ORG`ul ca sa ma joc pe Monetary Market.
Ce`ti mai place sa te bagi in seama ; )
pai... sa sara strainezii de koor in sus, pana una alta sar romanii. (cu sau fara interes) : )
Strainezii si-au luat avocati...locali.
Asta e replia ta? Pe asta te bazezi?
Eu unul nu as avea de ce sa sar stiind ca oricand CP`ul imi poate reseta parola. In cel mai rau caz m`as lua de cel care mi`a "imprumutat" org`ul ca banuiesc ca m`a asigurat cumva omul ca nu se va intampla asta. Hai sa zicem ca asta a fost riscul meseriei, dar banuiesc ca aici in joc nu mai exista oameni de cuvant.
Macar de s`au luat banii de la straini (inamici ma refer), asta ar fi cumva "bine" daca tot suntem in razboi si cum in razboi totul e permis desi ma indoiesc de asta.
destinatia orgurilor nationale a fost alta cand le-au definit adminii. vrei sa ai asa ceva pt treaba ta ce? risti sa ramai fara mai devreme sau mai tarziu, chiar e atat de simplu : )
Deci sa inteleg ca asta a fost planul de la inceput, nu? Sa se imprumute org`urile la straini pentru ca atunci cand se strang bani pe ele sa li se ia banii?
Mi se pare normal ca daca tot vorbim de un stat care ar TREBUI sa functioneze bine, sa se lase cate un org la fiecare UM sa mai inmulteasca si ei banii pentru echipari. Oare org`urile care au fost imprumutate la UM`uri (daca au fost ) au fost lichidate si ele? Desi cred ca ar fi sarit vreun UM in sus ca a ramas fara bani. Inclin ca toata chestia asta a fost planificate dinainte ca sa se fure banii de la straini....
nici cel mai pasionat jucator de erepublik n-ar fi asteptat 2 ani (cu aproximatie) pentru asta : )
Nu e nevoie de plan de 2 ani pe langa faptul ca org`urile s`au nationalizat in mai putin de 1 an (n`am eu 2 ani si am prins eu asta)
Banii au ramas pe org asa de simplu? O fi multe ORG`uri dar nu cred ca lumea isi lasa asa banii pe ORG, naiba nu sunt cheile de la aparatament incat sa uiti de ele. Ceva pare fishy
Asta micul are probleme cu evidenta timpului.
mai ales cu utilizarea eficienta a unui org : )
Hai ca asta`i tare.
Voi va faceti ca nu intelegeti sau chiar nu intelegeti? Ziceti ca va mai explic o data.
M`am lamurit ca utilizarea eficienta a unui org inseamna sa`l imprumuti la un strain ca apoi sa ii iei banii de pe el ; )
nope, tot nu te-ai prins. nu-i bai, explic la urmatorul meet ; )
Parca vad ca e ceva pus la cale si un plan mai "elaborat". Sunt tare curios. Atunci astept sa`mi explici la urmatorul meet , as fi venit si la cel de Vineri dar am fost plecat
eu eram pe drum de la craiova. nu stiu daca e vorba de un plan mai elaborat, dar iti detaliez la ce e bun un org : )
Trebuia trimis mesaj actualilor "proprietari" (prin proprietar a se intelege, persoan -a/-ele ce il utilizeaza) si spus in felul urmator: "Incepand de azi, utilizarea unui org national va costa XXX cc/zi. Daca doriti sa utilizati in continuare orgurile A, B, C... va rugam sa transferati in conturile BNR suma necesara in termen de Y zile!". Abia dupa ce trecea termenul, in cazul in care nu se primea raspuns din partea "proprietarului", puteau fi preluate "cu japca" (cu tot cu continut). Iar aceasta taxa trebuia solicitata si proprietarilor romani, nu numai celor straini, numai ca in cazul lor se putea percepe o reducere a taxei.
asta era solutia ideala. ma bucur ca mai sunt care gandesc cinstit si corect.
da ma ce sa zic dupa luni si in unele cazuri chiar poate ani de zile in care jucatorii aia au folosit orgurile cumparate de la altii , v-a lovit pe voi dintr-o data patriotismul sa le repatriati in numele eRomanilor , hai ma frate ma lasi , dumele astea de 2 lei ti le spui tie ca sa poti adormi noaptea nu mi le dai mie ....nu sunteti nimic mai mult decat niste hoti ,si niste hoti patetici pe deasupra ...uite cum din nou cu lacomia voastra tot ingropati si asa mult sifonata imagine a romanilor care nu au nici o treaba cu faptele voastre lipsite de onoare si demnitate . asa ceva nu se face fie in rl fie in lumea gaming-ului asa ceva se numeste SCAM ....nu poti sa vinzi ceva dupa care sa dai recover password si sa ii lasi pe aia cu buzele umflate doar pentru ca tu dai niste dume de 2 bani prin care iti justifici marsavia ....in documentul ala sunt sute de org-uri statul nici nu stiu daca foloseste 10,orgurile alea nu au fost ale statului niciodata au fost doar nationalizate ca sa nu se piarda , nu a fost niciodata vorba sa fie donate statului ca sa nu se piarda ,majoritatea au fost folosite de catre UM-urile Romanesti nu de catre Statul Roman si acum v-ati trezit voi sa le furati ca asa vi sa sculat voua?
Va mirati ca nu lupta lumea pentru eRo , va mirati ca nu joaca lumea , va mirati ca nu raman jucatorii noi in joc ,pai da cine credeti ca va mai suporta batjocura pe care ne-o provocati inconjurulul lumii si lipsa de respect pe care ne-o aratati prin tot felul de acte de tipul acestuia .. nu este luna sa nu furati ceva , nu este luna nu faceti voi ceva prin care sa puneti intr-o imagine negativa imaginea tuturor Romanilor nu doar a voastra , daca ati fi doar voi care trebuie sa suportati consecintele nu m-ar interesa dar suntem toti bagati in acceasi oala cu hoti si oameni de nimic ca si voi .............
Chestia asta e spefica romanilor. Vezi si in RL cazurile cu "hackerii" din Valcea, Pitesti, Alexandria : )
Paradox_bm - sa inteleg ca alea nu trebuiau pierdute, dar restul de mii de orguri trebuiau? : ) Suna haios... Si nu va mai otzaratzi atata pentru nimic. Acolo unde sumele au fost reclamate, am auzit ca au fost returnate. Orgurile nu exista absolut nici un motiv sa fie returnate, ca nu trebuiau sa fie pe acolo. Inca o data, nu mai exista orguri personale...
au fost doua zile distractive (sau nu)
N-o sa pricep niciodata de ce suntem asa, murim de grija altuia.
Stia Dabija ce stia cand si-o inventat vorba xD
Nu cunosc datele problemei, nu ma pronunt.
Insa urmaresc presa internationala sa vad propritarii devalizati cum isi varsa fierea... nimic inca 😒
Doar croatul, care a scris intr-un comment ca si-a primit banii inapoi...
Ok, mai cautam napastutiti...
daca pana acum nu a aparut nici un proprietar suparat ca ramas fara banii .. probabil nici nu vor mai aparea de acum inainte
Nici ca puteai sa expui mai bine "problema existentiala" a romanilor. Cred ca suntem singura natie care murim de grija altuia...sau macar la noi se manifesta cel mai agresiv aceasta minunata "calitate".
Cum spuneam si mai demult, daca o mai tinem mult asa o sa ajungem chiar sa nu mai lupte nimeni pentru noi...
daca vreti sa fiti credibili "nationalizati" absolut toate orgurile, dati cate 1, 2, 3, 4 la fiecare UM (in functie de nr. membri / damage lunar / sau ce mai vreti voi), apoi restul inchiriatile pe perioade limitate.
ce face GN, spre exemplu, cu 16 orguri !?! O:
Mie unuia mi-e greu sa cred ca pe 200 si ceva de org-uri cate au fost "recuperate" s-a gasit numai cc (moneda). Gold n-a fost deloc? Chiar 0,0 gold?
Eu sunt cu cercul prin curtea scolii !
Am ajuns cu biscuitele pe erepublik ,ma dadeam pe garla si m-am trezit aiurea in tramvai
Cine ti-a zis tie ca au fost recuperate 200 de org-uri ? Au fost recuperate doar org-urile care se se aflau la straini. Fa si tu un calcul estimativ asa din 200 de org-uri cate puteau sa fie vandute...10?20?30?50? mai mult de atat in niciun caz.
sti ce nu pricep eu Fedor ? de ce tot timpul voi ?
orgurile alea s-au vandut acum cativa ani , de atunci au fost zeci de presedinti si niciunuia nu i-au lipsit niciunul din orgurile astea nationale fara de care conducerea de acum nu mai poate ...
defapt pe voi nici nu v-au interesat cei 4000 de gold ci doar orgurile noastre demult furate au fost repatriate pentru folosul tuturor eRomanilor , foarte nobil din partea voastra ....
maestre, esti in grava eroare ; )
Care VOI, ca nu pricep ?
Eu ma consider NOI, chiar daca sunt singaporez la cetatenie.
Nu fac parte din guvern si, in general, nu fac politica deloc.
Incerc doar un lucru, sa nu jignesc fara sa fiu documentat ; )
Bun articol, buna lamurirea :}
Stampilat!
Daca ei tot cred ca o ard cinstit sa se faca o lista cu orgurile recuperate si cu sumele luate de acolo, sa calculam si noi daca iasa suma eventual proprietarii sa confirme soldul.
chiar nu a fost deloc GOLD pe ORG-urile nationalizate/recuperate/rechizitionate ????
Nu e nici o problema in (re)nationalizarea ORGurilor, dar e absolut imoral sa nu le permiti celor care le utilizau sa-si ia bunurile. Asta e hotie