Join the new world

.
Cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în eRepublik a fost Proiectul Leapşa Literară, generat de o idee sclipitoare a lui NoOnexRO şi pus în practică de maestrul Alcide, onor Ministru al Educaţiei în eMoldova.

A început cu Iarna Lupului Alb, a continuat cu Şcoala vieţii...

Ultima parte o prezint astăzi, editată şi finisată.



Leapşa Trei
(după o idee de Dragos1976)


PETRECEREA

Capitolul I
(de Mentalist de Bucovina)


Bezna fu spartă aberant în cioburi de culori, mii, neinventate încă, în timp ce timpanul era izbit de notele stridente ale tuturor instrumentelor posibile, ţâşnind din toate colţurile pieţii în mijlocul căreia consternat încerca să-şi revină. Senzaţiile nebănuite ce-i străbătură tot corpul nu-l lăsau însă nici o clipă de respiro pentru a asimila noianul de informaţii ce-i fulgerau creierul nemilos.
Profir îşi strânse pumnii până unghiile îi intrară în carne. Frânturi de fapte logice i se perindau ca un film mut pe retină.
Totul începuse acum o oră, la 23 şi-un minut, când puseseră în aplicare ideea „genială” a lui Nyllă de-a degusta „olecuţică” din pachetele misterioase ce trebuiau să le livreze exact la miezul nopţii dintre ani la Vila 23 din cartierul 59, cel mai select cvartal din Colorado Springs. Printre petrecăreţii exuberanţi ce se perindau prin mijlocul drumului, Sidoniu încă alerga zănatic, confundând toate Mirandolinele sumar îmbrăcate şi cu aceeaşi dispoziţie euforică cu iubirile vieţii lui.
De abia evadaseră de la Lacul Sărat din sudul Nevadei şi-şi găsiseră un servici mai de Doamne-ajută, ca şi curieri speciali, când păţiră pocinogul...
Firul realităţii i se rupse din nou, lăsând în urmă vacarmul exponenţial, şi îmbrâncelile preponderente se transformară în temenelile unui trib de azteci ce-i preaslăveau pe Nyllă şi pe Sidoniu, la poalele Popocatepetl-ului, în cadrul ceremoniilor de încoronare a lui drept Profir Întâiul. Înghiţi în sec simţind căldura toridă explodând din pântecul vulcanului uriaş.
Jungla înconjurătoare îl cotropea luxuriantă, umiditatea creştea continuu, când un talger izbit exact la locul potrivit (în moalele capului) îl permută în mijlocul Borneo-ului, aproape de Komodo, pitindu-se toţi trei prin hăţişurile ancestrale în speranţa găsirii păsării-paradisului.
Cântecul măiastru al păsării, şi dansul de împerechere nemaipomenit îi trezi noi fantasme, când un ţignal puternic îl resuscită din nou – era Sidoniu, ce şutise fluierul unui sectorist, şi cocoţat pe un stâlp urla din toţi rărunchii: „Libertateeeeee!!!”
Planurile se succedau tot mai alert – ba făceau bungee-jumping de pe un zgârâie-nori în Kuala-Lumpur, ba explorau vietăţile de pe fundul Gropii Marianelor, ba personificaseră celebre figuri din eRepublik (Nyllă era Romper, Sidoniu – Marco Polo, iar io - RupeTot) şi se luptau de mama-focului, ca hunii cu vizigoţii, ba erau acasă, printre colinele Ţîpovei, zburătăcind ca nişte vrăbioi pe malurile râului drag, savurând un amurg liniştit cu un vin bun alături şi un dor nebun de casă îi străfulgeră adâncurile sufletului...
Profir se uită la ceas: era 23.40, mai era timp să ajungă, aşa că strigă adunarea şi pentru Nyllă, îl dădu jos de pe stâlp, se agăţară de-o ricşă ce trecea în viteză: „La Bulivar, birjar!”
Apoi, dregându-şi vocea către vietnamezul-conductor: „La Vila 23 de pe strada 59, rogu-te!”





Capitolul al II-lea
(continuare de anda_ro)


Micul vehicul se puse în mișcare cu ușurință, lăsând în urmă mulțimea de oameni adunată în piața centrală.
Străzile deveneau tot mai pline, fremătând necontenit ca niște torenţi ce umplu vadurile în trecerea lor vioaie.

Se auzeau răsunând când şi când trompete asurzitoare, ca pe marile stadioane, mulțimea cânta și scanda veselă, câteva artificii făceau deja senzație deasupra orașului. Înșirați pe trotuare, cu capetele descoperite și privirea vie, tinerii se pierdeau în acorduri de chitară, se sărutau și râdeau zgomotos.

Peste stradă, câțiva adolescenți turau la maxim motoarele, făcând apoi gesturi largi, abracadabrante, sub privirile admirative ale fetelor ce-i urmăreau cu interes.
Mirajul serii acelui târziu de decembrie se insinua adânc în ființa orașului.

Tonight I’ll find the way to you
The wind will be my ticket
Into the dark I’m running free
‘Coz higher want to be…

- Yeah! I want to be higher, like a lion in zion! zise Nyllă plin de curaj, animat de refrenele auzite la tot pasul. Nu apucă să continue, că o mână îl smuci din ricșă și se trezi în stradă lângă cei doi tovarăși ai săi.
Ajunseră la destinație. Profir luă pachetele și cu pași repezi înaintă pe aleea Vilei 23.
- A venit! Se auzi o voce. Ușa se deschise larg la perete fără ca Profir să apuce să mai schițeze vreun gest.
- Pe unde umbli, aiuritule?! Te așteptăm de un secol!

O mână grea îl înșfăcă înăuntru și ușa se închise brusc.
Un strigăt asurzitor de bucurie se porni la vederea lui Profir.
“Daaaaaaaaaa, să înceapă petrecereaaa!!!”

Douăzeci şi trei şi cincizeci şi opt de minute.
Aerul din interior era aproape irespirabil; mirosea dulce a tutun şi a parfumuri florale.
Profir îşi croi cu greu drum printre petrecăreţi. Avea privirea crispată, mişcări scurte şi sacadate. Se aruncă în fotoliu și cu o voce gâtuită zise:
- Ce spaimă am tras! Tulai! Era să mă pierd cu totul…

10…9…8…7…6…5…4…3…2…1
Ne adunarăm toți 10 laolaltă și strigarăm într-un glas: “La mulţi aaaaaani!” Apoi am ridicat paharele şi am ciocnit zgomotos. Nu era nicicum primul nostru Revelion împreună, dar de data asta ne-am gândit să-l facem altfel, departe de casă, cu divin și ceva iarbă.

Am ales Colorado şi ne-am oprit la circa 100 km. de Denver, în Colorado Springs. Am găsit o vila cochetă, ceva mai departe de nebunia orașului, la baza munților Pike’s Peak. Dido, omul nostru cu idei, începu la un moment dat a ne povesti câte ceva din istoria locurilor.

“În trecut, casa asta i-a servit drept laborator de cercetări fizicianului N. T. Era pe la 1900. Experimentul lui de aici este poate evenimentul cel mai învăluit de mister şi secrete. Oamenii au putut vedea atunci cel mai mare fulger produs vreodată de mâna omului; pe străzi se distingeau mici scântei electrice, fluturii aveau aripi înconjurate de lumină, iar la robinet curgeau, pe lângă apă, curenți electrici.
- T. era un adevărat vrăjitor, spuse Dido, răsucind un trabuc între degete.

- Ce vă holbaţi aşa la mine?? Parcă suntem în cercul alcoolicilor anonimi, zise el ironic.
- Numele meu este Eva şi vreau să fumez! am completat eu în grabă, cu un zâmbet tâmp pe faţă.


Fa-ată ver-de cu pă-rul pă-ădure…
Marie-Huanna vrea să te fu-re…[…] se auzi o voce lălăită.

Profir, basarabean neaoş, porni ca din puşcă şi se întoarse cu o sticlă de vin autentică.
- Luaţi de beţi divin! Am uitat de el cu totul…
- Profire…lasă divinul şi adu-ne mai bine divina…comedie, se trezi altul vorbind.
- Tulai Doamne! Cine vrea să citească în noaptea asta?! Poate numai nişte nebuni ca voi!
- Nu vrem s-o citim Profire tată, vrem s-o simţim, zise Dante trăgând tacticos din ţigară.
- Hai, fii bun şi adu odată pachetele alea!

În încăpere se aşternu liniştea. Pe fundal o muzică lentă vibra înțepat.
- Voi chiar vreți să… fumăm??? zise Scânteie făcând ochii mari. Vă avertizez: efectele pot fi contrare așteptărilor. Depinde de receptorii fiecăruia; să vă explic: unii oameni…
- Oh, nuuu…iar începe…se auziră toți protestând într-un glas.
Ina privea tăcută, atârnând între degete un pahar aproape gol.
- Nu înțeleg de unde atâta grijă pentru receptorii noștri?
- Chiar așa! completară ceilalți.

În vacarmul creat se auzi vocea pătrunzătoare a lui Dante:
- Sincer, mă cam doare în receptor, măi Scânteie! Şi cu un gest larg aruncă pe masă unul din pachete.
Lupta abia începea, ca în eRepublik, când se anunță turneele pe regimente.
- Luaţi şi fumaţi, moluştelor! Peste un timp veţi fi stăpânii lumii, sau, din contra, veţi coborî în infern!




Capitolul al III-lea: Jaful
(continuare de Osama Bri Gadier)


Era greu să-ţi găseşti un cotlon în care să fii singur cu gândurile tale într-o casa cu 5 copii nebuni şi doi adulţi la fel. Nu mă plângeam, dar uneori era prea mult. Aşa că mă băgam în baie, îmi dădeam jos pantalonii şi mă aşezam pe bideu fără să mă treacă nimic. De obicei citeam, dar de multe ori doar stăteam şi mă gândeam. Era singura modalitate prin care reuşeam să mă izolez de lumea de afară. În baie nimeni nu îndrăznea să intre fără invitaţie şi, cei ce o făceau din greşeală închideau uşa repede şi se ţineau de nas chiar dacă nu mirosea deloc... nici nu avea ce... dar acţionau din reflex, dehh...

Probabil că am rămas cu meteahna asta chiar şi la nivel de subconştient altfel nu găsesc altă explicaţie la faptul că... stau aşezat pe un bideu, într-o baie necunoscută, cu pantalonii pe vine şi... nu miroase. E clar... m-a lovit din nou nevoia de conversaţie cu “oile mele” (a se citi OILE... nu altceva, perverşilor), şi m-a luat somnul în timpul dialogului cu mine însumi. Cine ştie despre ce discutam, dar neam să-mi aduc aminte.

Capul îmi vâjâia încă şi pereţii se apropiau sau se depărtau de parcă erau făcuţi din răcituri. Trebuia să-mi revin. Neapărat! Ştiam că un remediu bun în asemenea situaţii este cititul. Am găsit... aha... am cules primul ziar de pe suportul de lângă hârtia igienică şi l-am deschis... nu fără oarecare greutate.

Degeaba... literele încă mai dansau de nebune încât nu reuşeam să citesc nimic.

Să fiu al dracului dacă mai fumez din rahatul ăla jamaican adus de Nyllă, Profir şi Sidoniu. Mai bine rămâneam la “divin” că cu ăla-s învăţat.

Un lucru e sigur... la mine în paşaport scrie Dante Menumorut. Mă pufni râsul...

Uşa se trânti de perete şi zgomotul de afară se năpusti în urechile mele ca un tren de marfă în tunel. Directx râdea ca un apucat ţinându-se de burtă:

- Iote bre fraţilor...Pădurarul stă chircit pe buda aia şi încearcă fără succes să se recunoască cu paşaportul în mână... hihihihi... înseamnă că e buna marfa asta pe care o fumăm... hahaha. Da’ acuma pe bune Briga... nici la “spovedanie” nu te poţi lipsi de drujba aia? Dacă păţeşti doamne fereşte... să confunzi hârtia igienică cu drujba?... Ha?... hihihihiiiiii...

Din spatele lui se auziră mai multe voci disperate:

- Închide băăă... dracului uşa aia că iasă duhoarea....

- ...şi nu-i mai spune pe nume că poate sunt microfoane în budă, adaugă o voce. Spune-i Dante... sau Menumorut... sau Obama ca să fii mai apropiat de realitate😁)... De fapt... ce zic eu?... chiar dacă sunt buguri la umblătoare cred ca au ars de mult din cauza mirosului... hihihi...

- Poate pune mâna Pădurarul şi-ţi ajustează freza aia cu drujba. Lasă omul să se “roage” în pace şi linişte, se auzi o voce de femeie, fals-dojenitoare...hahahahaha...

Am întins mâna furios înspre locul unde ştiam că-mi ţin “unealta”, dar Directx, alias Nyllă, nu mai aşteptă să vadă ce intenţii am. Trânti uşa cu putere continuând să râdă în hohote. Scuipai cu năduf pe oglinda din faţă...Pfff... copii nebuni...

Gata! Eram treaz. Am băgat furios paşaportul în buzunar şi am deschis din nou ziarul. Era, pasămi-te, ziarul local din Colorado Springs. Prima pagină... chestii obişnuite... cu litere de o şchioapă: Consilier municipal prins în flagrant... şi mai departe... “domnul Martin Bigle... bla, bla, bla,....secretara sexy... cu fundul pe copiator... apăsând din greşeală pe butonul de copiere... 300 de copii xerox”... hmm... politicieni sans frontiere. Şi ăştia-s libidinoşi ca ăia de la noi.

Am întors pagina plictisit... poze, poze... aaa... la dracu... p'ăştia-i cunosc parcă... Ceeeeee? Păi ăştia suntem noi...

În secunda doi eram în uşă cu ziarul deasupra capului zbierând peste vacarmul din cameră:

- Idioţilor... cretinilor... care mă-sa trebuia să ia casetele video din camerele de supraveghere ale băncii? Ia uitaţi-vă aici!... strigai ridicând ziarul deasupra capului.

Gloata petrecăreţilor amuţi cu gura căscată. Se mai auzea doar vocea din boxe a lui Conect-R...Eu vara nu doooorm... nu aaam soooomn...dar parcă şi el era obosit de fumul gros din cameră. A dracului gandja...

- Şi ce dracu staţi ca un cor de muţi beţi care urlă la lună? Nu se audeeeee?

Într-un târziu, parcă dezmeticindu-se, Anda_ro (aka, Eva, conform paşaportului fals) sparse tăcerea dându-i un cot zdravăn, Vulpiţei:

- Fatoooo... închide dragă gura aia că am numărat cinşpe muşte şi doi iepuri intrându-ţi în cavitatea bucală. Unei fete nu-i stă bine să se holbeze în halul ăsta...

- Ha? Ai zis ceva?... întrebă fata fără să-şi întoarcă capul, cu ochii ieşiţi din orbite... hipnotizată parcă.


- Exact... da, da... aşa am rămas şi eu cu gura căscată când am văzut pozele astea, strigai eu.

- Fără supărare, bace, zise Alcide, în graiul molcom dar cu un iz de ardelean hâtru... nu vrei matale să-ţi tragi nădragii sus? C'apoi ne-om uita şi la pozele alea dacă tot insişti. Io n-am treabă că-s cătană bătrână şi am făcut războiu' da' fătucile astea n-au nicio vină. Vrei să viseze horror la noapte?... hihihi


Era rândul meu să casc gura ca un tâmpit:

- Haa?... care nădragi?... hmmm... dap... de asta au rămas toţi ca la fotograf...?... Ei drăcie...

M-am răsucit rapid pe călcâie şi m-am aplecat să-mi ridic pantalonii. Uitasem... Dar... greşeală fatală...

Vocea stridentă a lui Dragoş mă făcu să sar în sus ca un arc:

- Ajutoooooor... am ooorbit... nu mai văăăăd... stinge reflectoruuuu....

Vacarmul râsetelor care a izbucnit mă făcură să văd roşu în faţa ochilor. Eram ca un rac fiert...

- Unde ţi-s mânerele la dulapul ăla cu două uşi?... întrebă Mentalistul arătând cu degetul în direcţia mea... şi râsetele izbucniră şi mai aprig.

- Râdeţi voi, râdeţi... continuai eu îmbufnat, încercând să mă închei la pantaloni. Ia uitaţi-vă aici artiştilor. Pe măsură ce nebunii se uitau la pozele din ziar şi reuşeau să se concentreze, râsetele se domoleau până când, într-un final, o tăcere mormântală se aşeză ca un val peste grupul de petrecăreţi.


- Uite aici:

“JAF ARMAT LA BC - Rep. eMOLDOVA

Următorii infractori, cunoscuţi sub pseudonimele: Mentalist de Bucovina, Anda_ro, Osama Bri Gadier, Millefleurs, Dragos1976, Direct x, Alina V, MDreams, Alcide şi Vulpoaica sunt daţi în urmărire internaţională de către Interpol. Aceştia sunt învinuiţi de jaf armat asupra BC - Moldova şi sustragerea unei importante sume de bani şi gold. Se bănuieşte că infractorii au profitat de zăpăceala Air Strike-ului şi au reuşit să deturneze unul dintre avioanele destinate atacului asupra Belgiei. Surse neoficiale şi aflate în stare de ebrietate au sugerat că aceştia au aterizat pe teritoriul Statelor Unite şi au amanetat avionul. Se oferă recompensă substanţială pentru orice informaţie care poate duce la prinderea făptaşilor. “

- Băăi... eu v-am zis că ADI CEP nu ţine la băutură şi că nu trebuia mituit cu “divin”, strigă MDreams. Sau măcar să-i fi dat damigeana după “operaţiune”. Ăla nu numai că a uitat să distrugă casetele video, dar văd că s-a scăpat pe el şi ne-a dat şi în primire cu plan cu tot. Pfff...

Din vacarmul care a urmat abia se mai distigeau frânturi de propoziţii, printre strigăte, cântece, lamentări şi râsete:

- Eu o tai în Mexic, că ăia nu extrădează...

- Bora-Bora here I come... cânta cineva...


- JAMAICA PĂMÂNT ROMÂNEEEEEESC.... bafalooo soldgeeeer după tiniii mă topesc wăăăiii

- Feteloooorrr... schimbaţi bikinii ca să nu fiţi recunoscute după poză.... hihihiiii...





Capitolul al IV-lea: Ştiu ce vei face iarna asta
(continuare de Dragos1976)


Nea Iancu spunea că: “Petrecerile cu mult înainte pregătite rar se întâmplă să iasă bine; câtă vreme, cele încinse aşa din întâmplare, pe negândite, aproape totdeuna izbutesc frumos...”. În acelaşi timp, zlobivul la beţie din tinereţuri, Dimitrie Cantemir, ne-a lăsat scris că: “Desfătarea cea mai mare a moldovenilor este să petreacă în ospeţe, uneori de la al şaselea ceas al serii până la al treilea ceas după miezul nopţii, alteori şi până ce se crapă de ziuă[..]”.

Nu mai ştiu când a trecut miezul nopţii în Colorado Springs. Urmărit de cele două citate ce-mi invadaseră capul, ieşisem pe balcon să admir împrejurimile şi să fumez un “cui”, fără Conect-R în urechi. În rest, totul mersese ca pe roate. Jaful, drumul, trecutul prin vamă, sosirea în această vilă, anul nou… Totul! Şi ce gaşcă eram!! Aleşi pe sprânceană! Ce Ocean 11, 12?! Mai puţini..şi mai buni! 10!! Mi-au trecut un pic prin minte câteva versuri din “Peneş Curcanul” al lui Alecsandri, dar nu le-am băgat în seamă. Bun, să mai şi respir!

1 ianuarie 2014 în Colorado Springs aduce ca smogul din Beijing cu multe, multe jocuri de artificii şi lume cu zâmbetul până peste urechi. Iar acel râset răzbate prin tot amalgamul acela muzical şi peste tot acel fum, molipsindu-mă ca un virus. Sunt tot un soare şi luminez din balcon mai rău decât Farul din Alexandria. Cel dărâmat la cutremurul din 1323. La mine, cutremurul n-a venit peste 1000 şi ceva de ani ca în cazul farului, ci mai devreme şi neavând aceleaşi efecte devastatoare. Însă, a venit. Sub forma zgomotelor din vilă care m-au trezit din visare. Mă reped să văz ce se întâmplă, nu înainte de a observa pe strada, dintr-un grup ce sărbătorea Revelionul mai rău decât triburile africane, o fată serioasă şi-un zâmbet viclean ce mi se păreau cunoscute. Adi?! N-are cum!?!

N-apuc să-mi sfârşesc legăturile circumvoluţionare pentru a creiona imaginea a ceea ce taman văzusem când, pur şi simplu, orbesc. Mi se usucă gâtul instant şi urlu, cu-o voce ce simt că nu-mi aparţine:
- Ajutoooooor! Am ooorbit! Nu mai văăăăd!! Stinge reflectoruuuu!!
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Reuşesc să disting culori, forme, sunete. I’m alive!! Şi e zgomot!! Şi aud ce spune Briga. Ceva nu este în regulă.
- Briga, te rog să reciteşti.
- Bine, Dragoş. Deci,
“JAF ARMAT LA BC - Rep. eMOLDOVA
Următorii infractori, bla-bla, adică noi, suntem urmăriţi de Interpol. Bla-Bla învinuiţi blabla jaf armat asupra BC - Moldova blablabla. Se bănuieşte că infractorii au profitat de zăpăceala Air Strike-ului şi au reuşit să deturneze unul dintre avioanele destinate atacului asupra Bel…
- Stop. Merci Briga. În ce zi suntem?
- 1 ianuarie.
- Bun. Te rog să te uiţi din ce dată este Gazette-ul.
- 2…8 februarie…. 2014!!! Să-mi bag!!!! E din viitor!?!!

Momentul de linişte care s-a lăsat asupra vilei ne-ar fi frapat pe toţi şi nu am mai fi auzit decât sfârâitul jointurilor şi drama insomniei văratice a unui mare cantautor în viaţă, dacă şi cei de afară ar fi pus tot ceea ce făceau pe pauză. Amalgamul sunetelor ce ne invadau urechile în momentul uimirii, au reuşit să ne mai facă ordine în ceaţa gândurilor înecate în fum, mixuri farmaceutice naturaliste, jinars, vinuri, bomboane Bucuria şi multe alte astfel de bunătăţuri aduse special pentru a fi consumate în Colorado. Ce-ar fi America, da’ ce zic eu?!, ce-ar fi orice loc străin fără nimic adus şi de-acasă?!

Încet, încet, îmi revin şi îi văd şi pe ei trecând prin aceeaşi stare. E puţin trecut după ora 2 şi-un pic şi, după atâtea emoţii şi aventuri petrecute alături de cei 9, pe perioada ultimelor 48 de ore, mă simt prea apropiat de ei, pentru a nu le împărtăşi încă un moment de infarct:
- Cred că l-am văzut pe Adi Cep, prin mulţimea de-afară!..
Dacă ţăranii, de la daci încoace, se afumau cu sămânţă de cânepă ca analgezic şi fumau până le ţiuiau urechile, noi reuşisem să facem acest lucru doar pe bază de aflare de veşti cauzatoare de apoplexie. Se cerea, la cum îi luaseră pe toţi capul, să se schimbe iarba. Găsisem ceva special, de la un “apotecar”, dupa cum le zicea de pe vremea lui Lăpuşneanu celor ce vând “erbi de doftorie”. Era cazul să le pregătesc un bong inspiraţional pentru şedinţa de urgenţă.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Să tot fi fost vreo 2 jumătate trecute fix, vorba ceea, când planurile de acţionare începeau să prindă contur. Hugh Laurie şi-al lui The Weed Smoking Dream se potriveau de minune cu atmosfera. În primul rând, o echipă formată din Mentalist, Directx şi MDreams urma să plece să verifice împrejurimile, în timp ce restul continuă pusul ţării la cale.

Gazette-ul era răsfoit din foaie-n-foaie, avizi de informaţiile din viitor. Aveam la îndemână, pe lângă goldul din BCM, o nouă sursă de îmbogăţire. Plus siguranţa celor câteva săptămâni până când vestea se va afla aici.“Ce era cu Adi Cep?”, “Dacă era el?”, “Cum a reuşit Briga să cumpere un ziar din viitor?” erau însă întrebări care nu ne dădeau pace.

La fel începuse şi zgomotul de afară. De data asta îl simţeam mult mai intens, ca şi cum toată populaţia prezentă de revelion în Colorado se îndrepta înspre noi. Bătăile din uşă, alături de sunetul strident al soneriei – cred că are gâtul uscat tot timpul, săraca! – începeau să confirme acest aspect, deloc neglijabil pentru toţi cei prezenţi în cameră. Dacă tot erau pe picior de plecare, cei trei, de care vorbeam mai sus, au fost primii care au ajuns la uşă şi, bineînţeles, tot cei care au avut ocazia să vadă de la început despre ce e vorba.
- Un grup de colindători afumaţi rău, zic aceştia râzând. Daca i-aţi vedea cum arăta!?!
- Păi, şi le răspundem?, se-auzi glasul AlineiV, în timp ce toţi, dintr-un instinct primar obţinut de-a lungul timpului, am început să dăm muzica mai încet şi să vorbim pe şoptite, deşi era clar că, până atunci, se auzise hărmălaie în casă.
- Timp de colinde avem noi acum?! şopti şi Vulpoaica.
- Băi, unul dintre colindători seamănă cu Ion Luca Caragiale!!, sparse liniştea din casă Mentalist, trecând peste tradiţia de întâmpinare a colindătorilor la români. Eu le dau drumul în casă să ne cânte. Mi-e dor de o colindă! Aşa-s eu, mai sensibil! Plus, când mai ai ocazia să îţi colinde Nea Iancu?! Hai Dragoş, că doar eşti fan, nu ai vrea să îl vezi, chiar dacă e o sosie?! Alina? Briga?! Alcide, restul?

Până la urmă, ce putea să se întâmple?! Cam aşa cred că ne-am înţeles din priviri. Înarmaţi eram, oricum, până-n dinţi.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Plecaseră de peste 5 minute şi Mentalist povestea unui auditoriu preponderent feminin, format din Vulpoaica, Anda_ro, AlinaV şi DirectX, cum Eminescu ar fi cântat mai bine Veronicăi colinde, dacă ar fi folosit şi vinul adus de el de-acasă, iar eu cu Briga, Alcide şi MDreams ne dăduserăm la degustat un pic de jinars. MDreams spunea că vrea să-şi facă curaj înainte să plece. Parcă noi n-am şti?! Zi bre drept că este o pasiune jinarsul, nu te ascunde după ceva ce ai deja.
Belgia?! Mai spargem din nou banca?! Bun jinarsul! AirStrike reuşit? Din nou?! Suntem tari! Sunt doar câteva din momentele de gândire, în pauza de degustare a jinarsului. Mille-feuille.. Mille-feuille! De unde au apărut?! Mille…mille…
- Băi, unde e Mille!!??!!!

Cum orice vine în viaţă cu adaos, aşa a fost şi al treilea moment de uimire. Care, ca printr-o curiozitate, s-a întâmplat la ora 3. După scotocirea întregii case după Millefleurs, nu găsisem decât acest mesaj lăsat, ca într-un clişeu de prost gust, scris cu rujul pe oglinda de la baie: “Shtiu c a-ţi făkut”.
- Numa’ unui prost îi putea trece un astfel de gând, răcni Briga. Habar nu are cu cine s-a pus!





Capitolul al V-lea: Analiza
(continuare de direct x)


Nyllă Pastilă, aka Direct x află din vamă că Millefleurs fusese răpită. Se îndrepta cu aurul luat spre o destinaţie în Seychelles, de moşnegi, unde dorea să-şi cheltuie lingourile până la sfârşitul vieţii.
“Shtiu c a-ţi făkut”....

Avea deja bilet la clasa bussines, o păturică îl înveli expert din mâinile unei stuardese „înţelegătoare”, toată treaba era OK.

“Shtiu c a-ţi făkut”...
Îi apăru pe telefonul pe care dăduse cât nu făcuse...
Bon, pleci, o colegă de a ta e la ananghie,... Nyllă dădu păturica la o parte şi opri avionul care rula pe pista pentru decolare. Ceru imperios să fie lăsat să plece. Căpitanul, îi acordă această favoare la pachet cu un şut în dos care-l propulsă pe Nyllă de la 7 metri, cu tot cu rucsacul cu aur, direct pe pistă. Încercă el să cadă ca la antrenamente, cu rostogolire, luă însă o gură de asfalt şi nişte lingouri după ceafă, ce-l dară într-un somn artificial...călduţ, familiar...

“Shtiu c a-ţi făkut”... o durere de măsele îl făcu pe Nyllă să se trezească. Avioane decolau şi aterizau pe lângă el...

Se uită împrejur, să-şi culeagă un punct de reper. Văzu un gard din plasă la vreo jumate de kilometru de el. Pe o bucată de gard era unul mare cu o drujbă în mână, care-l chema frenetic la el... Paza aeroportului se lupta cu el, i-a băgat pe toţi în portbagaj, şi urla Nyyyyyyyyyyllăăăăăăăă!, Nyyyyyyyyyyllăăăăăăăăăă!! Who da .... is Nylla??? Ce-i cu iarba şi cu aurul asta în rucsacul meu?? Ăla care-i tot bate pe gardieni şi poliţai cred că are răspunsul...

Nyllă se cabră şi se apucă de alergat. Abia dacă atingea pământul, în scurt timp ajunse la ăla cu drujba, aruncă rucsacul peste gard, se aruncă şi el peste gard, luă şi el 2 gardieni la împuns, şi în timp ce-i bătea pe ăia 2 mezencefal de mezencefal, îl întrebă pe ăla cu drujba ce are să-i spună...
“Shtiu c a-ţi făkut”

Nyllă îi lăsă pe malaci să pupe glia, broboane de sudoare îi apărură pe frunte... “Tu eşti Brigadierul?...Unde-i Alcide? Dragoş, MdB????”
“Hai Direct x”, zise Brigadierul, “Hai acasă... Trebuie s-o găsim pe Mille...
...............................
Ajuns acasă, m-au proptit toţi 3 în faţa oglinzii din baie... “Ce i-ai dat să fumeze???” Calm şi uşor, o drujbă lungă mă lovi după ceafă...Una manevrată de Briga...

“Voi credeţi că am fumat altceva?? Tot ce am fumat a fost pus pe masă... Sunteţi cu capul...”
“Poliţia ce spune???”, întreb eu... De după uşă apare MDreams care-şi trâmbiţează realizările, “Bine man, poliţia ce spune???”
“Au luat amprente şi atât. Amprentele sunt ale noastre, că foloseam aceeaşi baie, le răspund...

“Shit”, zice Briga, şi pune în funcţiune drujba să dea baia jos....
“Stai bre... Hai că fac o investigaţie ca la carte...”

Mă uit la scris... A fost scris cu dreapta, literele fiind uşor aplecate în partea stângă, în plus, scrisul nu a fost cursiv, linia de agramaţie dintre a şi ţi a fost tremurată, cu o „coadă” un pic în sus, semn că cealaltă mână se lupta cu cineva. În plus, amprentele de pe index şi arătător, erau mult mai sus decât ar fi putut arăta Millefleurs. Tot în plus, e şi limba, Millefleurs e o desăvârşită vorbitoare de limba română. Mesajul a fost întrerupt, începând cu „a-ţi” s-a scris de pe altă poziţie şi cu un ruj mai proaspăt...

Văd că la început, scrisul era apăsat şi cursiv, după „a-ţi”, era mai şovăielnic. Iau o mică probă din a-ul de la „a-ţi”. O supun la o mică analiză spectrală, componentele îmi dau compoziţia unui ruj de buze. Vorbesc cu nişte prieteni de la Institutul de Genetică şi le las o probă, în plus, aplic la nişte colegi de facultate pentru un recognoscibil profil ADN, al unei persoane care suflă asupra unui ruj folosit, să poată scrie ceva. Oamenii prelevează probe, şi după o săptămână, îmi dau rezultate:
Persoana care a fost rujul cel mai mult e o femeie...de aici bănui că rujul este al unei fete...
Persoana care şi-a lăsat ultima amprentă e un barbat... Aici...am câteva suspiciuni.

Supun probe din ruj şi de pe ambalajul rujului, la LCMS şi ICPMS, GC cu MS, şi o chestie cu difracţie RMN, coroborate cu analiza de gene luate de la un pahar de pe care şi-a lăsat buzele NA acum 2 ani.....Le rog pe persoanele care fac analiza spectrală să facă blank. Una e una, şi blank-ul e cu treaba lui.
Felul cum s-a scris, mă conduce către BPR ca responsabili pentru răpire. Restul analizelor mă conduc spre „Nimic” ca şi autor...

Rezultatele comunicate sunt fascinante... Peste 95% probabilitate ca NA să fi suflat în acel ruj... Că a cărat-o singur pe Mille??? Nu cred.

Stăm cu gura căscată toţi în faţa buletinului de analiza. Uşurarea băncii de active a fost mai uşoară...





Capitolul al VI-lea: Înapoi în viitor
(continuare de Alina V)


Fără urmă de glumă, am lăsat totul baltă când am primit invitaţia. Voi petrece Revelionul cu cea mai cool bandă a momentului. Serios, trebuie să fi făcut ceva în viaţa asta ca să fii atacat în Londra. Şi nu de fitecine. Sir Winston însuşi ar fi de acord.
M-am gândit că Dragoş avea nevoie de o întruchipare a esenţei de Mitică, poate că nici brevetul de pilot cu experienţă pe portavioane nu mi-a stricat. Oamenii sunt plini de voie bună şi puşi pe şotii, de o politeţe exemplară, exclus să îi scoţi din apele lor chiar şi în faţa celui mai neobrăzat ghinion. Cum poţi numi altfel faptul că, la a 3-a transbordare, din lăzile paraşutate pe care scrie clar “FRAGILE” şi ceva mai discret “divin” se strecoară un firicel de lichid care se răspândeşte pe pistă? Asfaltul e în stare acceptabilă, doar luat în stăpânire de câinii vagabonzi de la încheierea războiului rece.
Acela a fost singurul moment în care am auzit ceva ce aminteşte de un ordin: “Nu călca în dânsul!” Ai tendinţa de a asculta când posesorul vocii are o drujbă în dreapta, furtunul de alimentare în stânga şi o paraşută în spate. De la volanul cisternei de kerosen care a ratat aripa cu vreo 2 centimentri zâmbeşte larg Alcide care îi cere un foc.
Aveam de ales între divin şi noroc. M-am împiedicat, am bătut un set de mătănii înţelegând importanţa religioasă a momentului, dar am ales corect, cred.
Năsucul fin al Vulpoaicei a tremurat în căutare de aer proaspăt, dar a urcat lângă mine în cabină, cu ochii jucând în lacrimi. Damn dogs.
Va trebui să-mi ţin sub control volumul vocii şi graiul muntenesc. Habar n-aveam că se merge cu sorcova în Colorado – au nişte tradiţii absolut adorabile, nu-i aşa? Administraţia locală trimite o maşină de poliţie cu multe–multe (adică le-am pierdut numărul) girofaruri şi comunitatea se prezintă la uşa ta în masă, nu prin reprezentanţi. Trebuie să apreciezi forma pe care o poate lua democraţia lăsată de capul ei. Este strălucitoare, zgomotoasă… Şi toţi sunt foarte îngrijoraţi de fiecare suflet (sau cap) care nu iese la numărătoare. Acum se concentrează pe Mille şi ne zâmbesc – ieri ne-ar fi săltat şi ne-ar fi sorcovit cu un cazier lung cât o zi de post, dar cele câteva ore scurse din acest an fac toată diferenţa. Peste câteva zile, însă, vor afla şi vom fi din nou pasibili de ocnă. Fug.

***

Anda incearcă să îl clintească pe MDreams din faţa unui portret. Ţine strâns în pumn foaia de ziar cu rezultatele de la loterie, extragerea de Sf. John.

- Puteai schimba lumea!!! Puteai! De ce n-ai făcut-o?

Dar a schimbat lumea, gândesc. Gândesc sau visez? Rămân şi eu agăţată de privirea intensă a bărbatului din fotografia alb-negru, beată de culori.
Mi-a luat ceva vreme să realizez că oamenii nu văd fibra din care e făcută lumina, de legăturile subtile ce se ţes şi se destramă permanent nici nu poate fi vorba. Au nevoie de mai mult decât briza Adriaticii ca să le vadă. Putere? Hahahaha, tensiunea înmulţită cu intensitatea. S-au minunat până la extaz în faţa becului (o chestiune de PR, până la urmă, pentru că au început prin a se teme, ca de orice nu înţeleg şi li se pare nou). Becul e popular – până la urmă te obişnuieşti şi nu te mai întrebi de ce şi cum, uite, şi vecinul are bec, cum să-mi lipsească tocmai mie? În inima vechiului continent PR-ul e ultima dintre griji. I se spune propagandă şi e cel mai adesea contra. Aici poate face diferenţa între glorie şi anonimat. Aş vrea să-i văd utilizându-şi becurile fără micile detalii pe care le-am presărat pe ici, pe colo.
Casa asta, însă, e din altă poveste. Desigur, proporţiile sunt exagerate – dacă ar şti că am 1,98m ar crede că înţeleg de ce oglinda este atât de înaltă. Peste câteva generaţii, vor lua ghena din baie ca pe ceva de la sine înţeles, legat de buda cu apă şi canalizare şi vor descoperi montcharge-ul care duce la subsol când vor demola casa. Localnicii vor uita jocurile de lumini din ultimele ore ale ultimei seri din fiecare an. Mă îndoiesc că le mai observă, deja. Le-aş fi explicat ce face grămada de cabluri şi fiare din pivniţă, dar ştiu că şi-ar da peste cap vieţile plictisitoare şi s-ar răni grav dacă ar folosi-o. Cineva mai priceput la PR le va spune că timpul e relativ, dar nu le va spune tot.

Închide pliscul, madam. Ai să uiţi tot când te trezeşti.

- Ce oră e acasă?
Colindătorul-şef trânti uşa în nasul şerifului, care se încruntă pentru o fracţiune de secundă, dar muşcă din negresa cu zahăr pudră şi se întoarse la serve and protect.
Profir scăpă pe jos sticla. Adi Cep o recuperă elegant, înainte să atingă covorul. Scutură din cap, uimit de aşa performanţă. Refuză ferm tava cu de toate pe care Nyllă i-o lipea insistent de pieptul cămăşii.
- E de ajuns să inspir, Directule. M-am servit deja. Ştiu ce s-a întâmplat. The butler did it.
- Aşa le povesteam şi eu fetelor, păcat că n-ai fost aici să auzi – cele trei căpşoare feminine se înclinară la unison, de trei ori câte trei aprobări în trei direcţii diferite.
- Fetele sunt la ora de fitness, nu te împăuna prea devreme. Le-am auzit eu că vor să înceapă anul cu dreptul.
- Mentalist, eu văd că-s fericite şi de acord cu mine. Şi eu cu Adi. Toate datele prezente şi viitoare indică limpede că avem un intrus – pe voi am ţinut ochii ca pe butelie. Mai puţin pe Mille şi pe Brigadier, dar ăla a fost unde şi regele merge singur, toată noaptea.
- N-am putut merge să-mi pudrez nasul de când am ajuns aici! protesta Vulpoaica, încă roţie la faţă după episodul cu nădragii.
- Că bine zici, numai că acum au lăsat banda aia cu police line, bla bla… şi au zis ceva de FBI şi Interpol (v-au trebuit acte false belgiene, pun pariu că nu blocau baia dacă ştiau că Mille provine din spaţiul extracomunitar).
Încep să înţeleg de ce băieţii organizau periodic expediţii în natură, folosind cele mai fistichii pretexte. O vilă cochetă cu o singură baie? E împotriva tuturor normelor. Şi ce dacă a fost făcută înainte de 1900? Casa e în stare bună, cineva se ocupa de întreţinere. Mă îndrept spre uşa de la intrare, fără să fiu sigură ce caut.
Primele raze ale soarelui se oglindesc în ferestrele subsolului. Bun, totul sclipeşte feeric la ora asta, până şi timpul e curat şi proaspăt. Stai. Soarele are treabă prin alte părţi acum, aici e vorba de altceva…





Capitolul al VII-lea: Mille has a secret
(continuare de MDreams)


“Belgia?! Mai spargem din nou banca?! Bun jinarsul! AirStrike
reuşit? Din nou?! Suntem tari! Sunt doar câteva din momentele de gândire, în pauza de degustare a jinarsului. Mille-feuille.. Mille-feuille! De unde au apărut?! Mille…mille…
- Băi, unde e Mille!!??!!!”

Meanwhile in London...

“God save our gracious Queen
Long live our noble Queen
God save our Queen”

... se auzea timbrul unei doamne ce bombănea chicotind versurile de mai sus. Păşea cu pas grăbit, pesemne era aşteptată undeva. După câteva minute se opri în dreptul unei clădiri părăsite care arăta de-a dreptul înfiorător, parcă scoasă dintr-un film horror. Intră în clădire curajoasă de parcă ar fi ştiut locul, nici măcar vuietul straşnic scos de ţevile vechi nu o speriau. Dădu de un felinar vechi şi făcu câteva mişcări cu el până când peretele din faţa ei s-a deschis...
Înaintea ei era o uşă mare, bătu de două ori în ea şi...
- PASSWORD?
- Millefleurs!

După uşă o grozăvenie de oameni îmbrăcaţi în costume negre, aparate şi calculatoare de ultimă generaţie, de parcă ar fi fost un sediu secret MI6.

- Bine ai venit înapoi, Mille!
- Am spus că mă descurc singură, nu trebuia să-l trimiţi.
- Ştii că e o misiune extrem de importantă pentru noi, nu te-aş fi lăsat singură printre criminalii ăia. Eşti bine?
- Nu sunt toţi criminali, numai unu, ăla cu drujba. Din cauza lui puteam rămâne oarbă şi n-aş fi putut îndeplini misiunea. EL când vine?
- De îndată ce obţine mecanismul lui N.T.
- Ptiu, drace, nu aş fi crezut că poate exista aşa ceva, călătorii în trecut şi viitor... poate am fumat prea mult?

De data asta nu primi răspuns, persoana cu care vorbea era mai interesată să viseze la mecanism. Mâinile subţiri îi tremurau şi începu să vorbească singur cu el: “Dacă pun mâna pe mecanism...”

Mille părea obosită şi nu mai părea atât de curajoasă ca la început, se simţea prost din cauză că a fost nevoită să-şi trădeze prietenii.

- Dacă aş avea vreo modalitate să le spun că....





Capitolul al VIII-lea: Gura lumii...
(continuare de Alcide)


În timp ce unii păreau preocupaţi de treburi serioase, io mi-am adus aminte că am ajuns aci cu gândul de chefuială, aşa că, după ce-am mai răzbit un dezt de jinars, mi-am făcut curaj şi-am ieşit la atac invitând la dans Vulpoaica, ferm convins c-o să cresc în ochii ei dacă-mi etalez minunatele şi graţioasele-mi mişcări de dans. Şi cum o asemenea activitate se cere însoţită şi de-o mică flecăreală, încep să-mi deşertez bagajul de cuceritor:
“Zâmbetul tău îndulceşte cântecele mele, aşa cum spuma împodobeşte valurile mării”- zicea Rabindranath Tagore, şi nutresc o deosebită stimă pentru un om care a putut scrie ceva atât de frumos chiar fără a fi apucat să danseze cu tine.Vulpoaica-mi mai zâmbeşte o dată ca să fiu făcut praf definitiv şi irevocabil (chiar dacă nu mai era nevoie, jinarsu' ăsta americănesc în combinaţie cu cânepa fumată mă dusese în starea asta cu ceva timp înainte), după care-mi trânteşte din vârfu' buzelor: “Haha, ce vrăjeli mişto aveaţi pe vremea voastră!”

Aha, "pe vremea noastră".... iaca şi duşu' rece de care aveam nevoie pentru a-mi sări beţia; atâta doar că n-o fo' vorba numa' de un duş rece, mă simt de parcă aş fi petrecut câteva ceasuri cu Fram în aşteptarea Aurorei Boreale, iar singurul acoperământ ar fi fost halatul ăla de matase cu care ieşise Brigadiru' de la baie întrebând a cui este perdeaua! Norocul subsemnatului a fost încheierea melodiei, chestie ce mi-a dat şansa de a-i mulţumi frumos pentru dănţuială şi a mă retrage, cu aerul unui strungar fruntaş căruia tocmai i-a fost retrasă poza de la panoul de onoare, către terasa vilei unde speram c-o să-mi oblojesc orgoliul proaspăt ranit!

Aşadar, în timp ce din boxe-ncepe a buciuma un nebunatic “charleston” (ironic, nu?!!), eu ies agale din living, nu înainte de a remarca aşa, ca prin ceaţă, într-un fotoliu dintr-un colţ, o pereche de picioare ce tare mi se păreau cunoscute. Nefiind în cea mai bună dispoziţie, n-am dat importanţă amănuntului şi mi-am continuat drumul bombănind în şoaptă, dar destul de tare să fiu auzit de Directx cu care mă intersectam în uşa camerei: “Păi da, că acum puţoii ăştia trec direct la palme peste cur...”. “Pe cine?”, mă interpelează Directx cu urechile făcute pâlnie. Îi răspund din mers: “Apăi , uite şi cu Vulpiţa asta...da' las că povestim mai târziu”, şi-mi văd de drum.

Trec pe lângă o cameră de unde se-aude-n surdină nişte jazz de calitate. Dau rapid cu ochiu' şi, prin fumul atotputernicei şi multincineratei cânepe ce-nmiresmează atmosfera de pierzanie ale ultimelor ceasuri, îi disting vag, în jurul mesei acoperite cu postav verde praz, pe Dragoş, Anda, Mentalist şi-un tânăr pe care-l cheamă aşaa, mai exotic, Falcă, gâdilind cărţile la un joc infernal inventat de domnul Pocker (a cărui ţărână, fie vorba-ntre noi, nu cred că-i deloc uşoară). În mod normal m-aş fi băgat şi eu, da' tocmai am realizat că norocul îmi cam dă palme peste ceafă de ceva vreme-ncoace şi nu-i cazul să-l forţez taman în noaptea asta, aşa că ies , în sfârşit , pe terasă!

Aerul răcoros al nopţii-mi face bine. Şi mai bine mi-ar face o cană plină cu minunea aromată pre numele ei cafea. E drept, la nici doi metri de mine se află o ditai oala plină cu cafea, dar: “Când curmalele cad pe mustaţa unui leneş, acela cheamă pe altul să i le pună în gură”- ăsta este un foarte instructiv proverb bengalez ce conţine o mulţime de sugestii didactice cărora mă conformez, aşadar o să aştept, poate-poate apare careva să mă servească!

Oftez visător în timp ce zorii zilei încep să-şi facă apariţia. Băi, dar nu mai apare nimeni cu cafeaua aia! Ah, ce linişte plăcută aici pe terasă; dac-am fi într-un loc normal, acum aş auzi greieri cântând. Probabil că ar fi mult mai muzicali decât zarva produsă de grupuleţul ce văz că are intenţia de a veni pe terasă. Eh, sper să m-aleg cel puţin cu o cafea dacă tot mi s-au dus pe apa sâmbetei momentele de reverie! Dar ce-or avea de toacă precum gaiţele?!

Anda îmi explică, la turaţie maximă: “Băi, să vezi ce sa-ntâmplat, Brigadiru i-a dat o palmă peste fund Vulpiţei!". Rămân mască; ochii încep să mi se bulbuce ca la melc; reuşesc doar să-ngaim: “Pune-mi, te rog, nişte cafea!”. Alina mă scrutează cu o privire tăioasă dar îmi face favorul; în timp ce-mi toarnă cafeaua, zice: “Ba, pardon, stâlpii tripoului susţin că MDreams a fost cel ce-a atentat la pudoarea fetei!”. “Să mă scuzi- sare Leul indignat- dar eu abia ce intrasem. Dar ştiu sigur, mi-a spus o persoană de-ncredere că, de fapt, Vulpoaica i-a trăznit o palmă peste urechi lui Directx!”. “Da' de unde- răcneşte Nyllă, un tip cu un nas din care s-ar face lejer două nasuri obişnuite şi tot ar mai rămâne material - io am auzit, din sursă sigură, că Mentalist i-ar fi tras o palmă peste fund lui Directx, iar Brigadiru a sărit indignat şi l-a plesnit pe Dragoş din greşeală!; acum tocmai se pregătesc de duel!”.

Hmm, din ce în ce mai nedumerit, îmi termin cafeaua şi mă ridic din şezlongul în care sperasem să pot aţipi liniştit pentru a-mi face somnul de-nfrumuseţare şi zic: “Hai să mergem să-i oprim până nu fac v'o nefăcută! Fantastic, domnule, nu poate omu' să stea liniştit niciun minuţel, că mintenaş vă daţi în stambă!”.

Intru val-vârtej în living şi ce-mi văd ochii? Stimaţi telespectatori, aici, pe stadionul din Colorado, tribunele sunt pline şi meciul a-nceput. Atmosfera sărbătorească e subliniată de exclamaţiile muzicale ale numitei Maria Tănase (ceva cu vinul ghiurghiuliu), iar pe acest fond sonor, Dragoş şi Directx execută un minunat dans tribal. Sus pe masă, Brigadiru, care-şi legase la cap o bentiţă tricoloră, îl ruga insistent pe Mentalist să-i facă rost de numărul de telefon al lui Bălcescu; mă vede şi răcneşte fericit: “Bine ai venit, frate Mihai Viteazu!!” Rămân perplex! El izbucneşte-n râs: “Hai, bre, ce-ai rămas blocat. Ştiu că nu prea semănaţi, dar purtaţi aceiaşi pisică mişto pe cap!!!”.

Mă uit chiorâş. Vulpoaica stă pe o canapea şi râde cu lacrimi. E clar, aici nu s-a-ntâmplat ni'ca. Pfff, ce ţi-e şi cu zvonerii ăştia! Mă duc şi-o iau din nou la dans. De data asta încercăm să încropim un menuet, măcar dacă-s “vechi” să mă simt o ţâră aristocrat.

În timp ce dănţuim văd iarăşi, în fotoliul cela din umbră, nişte picioare care tare mi-s cunoscute. Ah, e bine...





Capitolul al IX-lea: Kaput sau O nouă aventură
(continuare de Vulpoaica)


- Toarnă cineva?
- Gata, jur: mă las de băut!
- Şi de fumat?!
- Da, da, şi de fumat.
- Ce-am făcut toată noaptea?
- Ceaţă.
- Şi unde-i Mille?
- Tu zi mai bine unde-i iarba!
- Bună dimineaţa şi La mulţi ani, îi salută pe toţi Vulpea.
- Mi-e scârbă de buna dispoziţie şi optimismul Vulpei, mormăie Direct X.
- Ce ne facem? Ce ne facem, camarazilor? Unde-i Mille? Ce face ADI în Colorado?, panichează Dragoş.

Din odaia vecină se aude strigătul Andei înăbuşit de lacrimi:
- Ajuuuuutoooooooooooooor! Vă roooooooooooog, ajutooooooooor !

Mentalistul doarme îmbrăţişat cu Leul. Briga îşi caută drujba. Alcide, adevărat gentleman, sare ca ars şi se duce să investigheze situaţia.

- Ce s-a întâmplat?, întrebă îngrijorat Alcide.
- Acoloooo, uite acoloooo, sub canapea, un ŞOOOOOOAAAAREEEECEEEEE !!!!!, strigă disperată Anda.
- Pffff, atâta gălagie pentru un nenorocit de şoarece?

Alcide, încet se aplecă să verifice ce-i sub pat, nici urma de şoarece, însă a zărit un plic.
Plicul era pătat de aceeaşi nuanţă de roşu ca şi inscripţia din baie.


- Ce-i asta, întrebă Briga în timp ce se bărbierea cu drujba.
- Deschide-l, deschide-l, sare nerăbdătoare Alina.

În plic erau zeci de poze cu Dragoş, Anda, Briga, Alcide, Mentalist, Direct x, cu Vulpea, Alina şi Leul, şi rapoarte săptămânale despre activităţile lor: ce făceau, cum făceau, cu cine, de ce şi pentru cine, semnate la final : Agent 007.

- Am fost urmăriţi în tot acest timp ... Mille ... !!!
- Mille e spion.
- Spioană.

Panică! Panică! Panică!

- Cine a venit cu ideea să sărbatorim în Colorado? întrebă Dragoş.
- Mille!, răspund toţi în cor.
- Cine a propus să luăm vin şi iarbă?
- Mille!
- Ei cum Mille?! Toţi au propus, asta-i religie.
- Da, da, Mille n-are nimic cu plăcerile noastre.
- Dar cine a propus să jefuim BCM-ul?
- MIIIILLEEEEEEEEE !
- Kaput, încheie dialogul Leul.

- Propun să ne luăm valiza şi hulubii, şi să o ştergem de aici, zice Mentalistul.
- Unde?
- Oriunde!
- De ce? De ce ne-a făcut una ca asta? Mille, Mille...eram prieteni, eram mai mult decât prieteni, am fost parteneri la jaf, aproape fraţi de cruce..., bocea într-un colţ Vulpea.
- Vă rog să nu vă supăraţi că vă-ntrerup panica colectivă, zice respectuos Alcide, dar unde-s banii noştri?
- În Bancă, în Belgia, răspunde Direct X.
- Aha, în contul cui?
- În contul deschis de Mille.
- Kaput, repetă Leul.

Din plic a alunecat o scrisoare; Alcide a ridicat-o şi a început să citească:

“Dragi prieteni,
acum, când cunoaşteţi adevărul despre mine, simt nevoia să vă dau nişte explicaţii. De 10 ani sunt agent secret, lucrez pentru EBI (Erepublik Bureau of Investigation), noi îi prindem pe jefuitorii de bănci sau pe cei care creeaza inteligenţă artificială, adică clone. Am fost integrată în compania voastră pentru a vă monitoriza. M-am ataşat de voi şi-mi sunteţi dragi, din acest motiv v-am dus la Colorado, v-am schimbat numele şi v-am luat banii, simţeam nevoia să vă salvez de puşcărie sau chiar de moarte-n chinuri. Banii i-am întors la BCM, am negociat cu ADI, acela, contra unei sume de bani a acceptat să retragă acuzaţiile de la EBI, argumentând că banii nu au fost furaţi, ci erau în contul MoD-ului; banii au fost transferaţi pentru echipări, dar n-a fost înregistrată tranzacţia din cauza vălmăşelii produse de război. I-am convis pe cei de la EBI că nu mai activaţi de mulţi ani: Briga şi Alcide au găsit împăcarea sufletească în credinţă şi s-au călugărit, Anda s-a măritat, are familie şi copii. Direct X a absolvit Universitatea de Medicină, acum e farmacist, primeşte bani buni, plus are morfină pe gratis. Leul şi Mentalistul s-au dat în politică şi fură deja de acolo. Dragoş a primit Premiul Nobel în literatură pentru monoloagele sale şi că Vulpea a murit. Alina a înnebunit.

Nu veţi mai fi căutaţi, dar vă implor să încetaţi cu aventurile.
Vă dăruiesc a doua şansă.
Iertaţi-mă.

Plină de speranţe, Mille. “


- Cum adică, eu-s moartă? se indigneaza Vulpea.
- Mai bine mort, decât călugărit, strigă Briga în timp ce căuta ceva tare, de udat gâtul. Călugărit? EU? !! Călugăriiit???.

În salon s-a aşternut liniştea, toţi erau pierduţi prin gânduri :
“poate într-adevăr să o începem de la început, e prima zi din an ... acum să facem schimbări”
“când o să mai avem aşa o şansă ... Mille are dreptate”
“să mă apuc de scris?”
“mereu mi-a plăcut politica”

Sunetul soneriei i-a trezit pe toţi din letargie.

- Oare cine-i?, sare Anda.
- Ce-i de la EBI !!!, strigă panicată Vulpea.
- Sunt eu, ADI, deschide-ţi uşa, am să vă spun ceva.
- ADI? ADIII?
- Da, ADI.
- Eşti singur?
- Singur.
- Şi ce vrei?
- Am o propunere pentru voi.
- Ce fel de propunere?
- Avantajoasă.
- Intră! Spune!
- Mi s-a terminat mandatul, nu mai activez la BCM.
- Aşa, şi?
- Dar în ultima zi, am auzit cum 2electro zicea că Zimbrii au mii de org-uri pline de nemaivăzute comori.
- Zimbri? Org-uri? Comori?
- Da !
- Şi ce vrei de la noi?
- Mille mi-a dat bani buni pentru tăcere, foarte buni, dar ştiţi şi voi, nu există prea mulţi bani, aşa că...vă propun, să-i jefuim pe Zimbri, am cumpărat deja un avion cu care să ajungem în Moldova, v-am făcut şi paşapoarte, am nevoie doar de abilităţile voastre excepţionale...ce spuneţi?
- Eu? Călugăr? Eu-s escroc, zice Briga.
- Politica-i murdară, aşa-i Leule? întrebă Mentalistul.
- Foarte murdară, confirmă Leul.
- La bătrâneţe am să scriu romane, afirmă Dragoş.
- Familie? Copii? Să gătesc? Să fac curat?, întrebă retoric Anda.
- Păzea, că-s nebună, râde Alina.
- N-am să vă părăsesc niciodată, zise Alcide.
- Şi tu? Vulpoaico?, se interesară toţi.
- Iarba rea nu piere, răspunse Vulpea.

“La drum, spre o nouă aventură !”



Sfârşit.


Mentalist de Bucovina
Undrea, MMXV