Gunoierul
NoOnexRO
Se îmbrăcase și azi în aceeași salopetă murdară. Ăsta era privilegiul său. Privilegiul de a strânge și sorta gunoaie. Târâia după el un coș mare verde pe roți în care arunca cu lopata ce alții în fața lui măturau în grămăjoare.
Nici nu mai știa de câți ani aduna gunoaie. Oamenii își aruncau pe jos nervii din mucurile de țigară, neatenția din ceștile de cafea scăpate sau disperarea din hârtiile mototolite. Uneori speranțele le lua vântul odată cu frunzele și gunoierul le aduna târșâind încet papucii atent să nu-i scape vreun vis pe lângă mătură. Voci, culori, gânduri și tot felul de nimicuri se-adunau în coșul lui mare verde pe roți. Trântea tare lopata de margine să cadă tot înăuntru.
Nerăbdarea unui sărut dintr-o gumă aruncată, tentația ciocolatei dintr-un colț de ambalaj, supărarea din oul spart, plictiseala din biletul de metrou făcut franjuri. Poveștile oamenilor, cu bune și rele toate ajungeau în coșul lui de gunoi. Uneori trebuia să îndese cu coada lopeții să facă loc și să mai arunce câteva întâmplări deasupra.
Oamenii întorceau capul când treceau pe lângă el scârbiți de mirosul mizeriei fără să știe că de mirosul propriei lor mizerii se scârbeau. Gunoierul nu mai avea de multă vreme zâmbete pentru ei. Curățase prea multe flegme de pe asfalt ca să mai arunce în necunoscuți cu bunătate.
Fulgi mari de zăpadă cădeau încet.
Mâine toate gunoaiele vor fi ascunse sub zăpadă.
Mâine totul va fi alb pe dinafară... dar înăuntru oamenii vor fi la fel de murdari.
Și el nu putea să-i curețe acolo.
Era un simplu gunoier de suflete cu jumătate de normă.
Comentários
O que é isso?
Este é um artigo escrito por um cidadão do eRepublik, um imersivo jogo de estratégia baseado nos países do mundo real. Crie um personagem e ajude seu país rumo à glória. Torne-se um herói de guerra, um editor renomado ou um guru das finanças.
nice !
Hm, ceva aluzii la situatia actuala?
Mâine totul va fi alb pe dinafară... dar înăuntru oamenii vor fi la fel de murdari. din pacate, prea adevarat
fara cuvinte
no coment
Pot sa dau un vot,mai mult nu pot adauga,e prea bine spus
Cine nu are un gunoier sa-si cumpere...
a fi gunoier nu e o rusine, a arunca gunoaie este!
foarte frumos!
...grea indeletnicire pentru un om.Unui robot i-ar fi mai usor.
Oare cum ar fi sa traim intr-o lume imaculata, aseptica,incolora, inodora, insipida,
fara oameni, gunoaie si gunoieri?
Pai in calitate de ce sa locuim daca lumea e fara oameni?
Millefleurs, dacă eliminăm oamenii din ecuație lumea rămâne perfectă.
Vă mulțumesc tuturor pentru voturi și aprecieri.
10+
Ceva asemanator, am citit pe vremuri aici: http://tinyurl.com/acprsen
Foarte frumos ai scris
Rexu is back!
Mulțumesc evilgod pentru link. Mi-au dat lacrimile doar citindu-l. Mâine voi reveni cu un alt text, nu e al meu dar e pe aceeași lungime de undă cu textul tău. Poate se mai schimbă ceva pe dinăuntrul nostru dacă citim de rău și rele.
normal ca ti au dat lacrimile, ca doar sunt evilgod:))))
ma bucur ca ti a placut.
frumos!!! Evilgod foarte frumos!
Mda...privilegiu de-a rationa
Interesant !
vot
si totusi, fara oameni ar mai fi atat de interesant? gunoaie sunt peste tot. hai sa le adunam cu totii pe alea care putem. sa-i expediem pe aia dintre noi care sunt niste gunoaie, si sa incercam sa ne bucuram de viata.