Diverse bancuri 2

Day 2,029, 06:02 Published in Romania Romania by Stelistu96
Sa ne-nveselim 🙂

De ce blonda vopsea din ce in ce mai putin

O blondă îşi ia o slujbă la domeniul public. Trebuia să vopsească banda de pe mijlocul unui drum de ţară. Şeful ei îi spune că se află în perioada de probă şi trebuie să vopsească cel puţin 2 kilometri pe zi, dacă vrea să-şi păstreze serviciul.
Verificînd la sfîrşitul zilei, el vede că în prima zi făcuse 4 kilometri, dublu faţă de medie. A doua zi a fost puţin mai dezamăgit, pentru că blonda nu vopsise decît 2 km. Se gîndeşte că oricum asta e media şi trece cu vederea. Dar a treia zi, cînd blonda vopsise doar 1 km, îi spune:
- Ce problemă ai?
- Vreo boală, vreo defecţiune a echipamentului?
- Ce te opreşte să faci 2 kilometri pe zi?
- Ştiţi, cu fiecare zi sînt din ce în ce mai departe de găleată!



Ce sa faci daca nu poti dormi

- Te învăţ eu ce să faci dacă nu poţi dormi: ia cîteva pahare de coniac.
- Cîte?
- Nu trebuie să le numeri. Pînă adormi.
- Şi dacă tot nu adorm?
- Păi, după atîtea pahare de coniac, puţin îţi mai pasă dacă dormi sau nu!



De ce a murit pitbullul

Un tip speriat intră într-un restaurant:
- Al cui este pitbull-ul de la intrare?
Un tip îi răspunde plictisit:
- Este al meu, care-i problema?
- Sînt dezolat, dar caniche-ul meu tocmai l-a ucis pe al dv.
- Imposibil, cîinele meu să fie omorît de un caniche... Mă faceţi să rîd. Cum se poate ca o javră prăpădită să-i facă asta fiarei mele?
- Cred că pitbull-ul dv. s-a înecat în timp ce îmi mînca caniche-ul.



Supararea betivului

Un betiv mergea pe şapte cărări spre casă. La un moment dat, îl vede pe unul care închidea un robinet. Se duce supărat spre el şi-i zice:
- Tu învîrteai, bă, strada?!



Nedumerirea lui Bulisor

- Mămico, găinile beau benzină?
- Nu, Bulişor!
- Şi atunci de ce se scumpesc ouăle de cîte ori Guvernul scumpeşte benzina?



Cum iti dai seama care e femela si care mascul

- Ieri am omorît cinci muşte - trei masculi şi două femele.
- Cum ai ştiut care sînt masculi şi care femele?
- Simplu: trei s-au aşezat pe o ladă de bere şi două pe un telefon.



Ce scria in biletul de pe masa

Un bileţel pe masa din bucătărie:
"Dragii mei Optimişti, Pesimişti şi Realişti,
În timp ce voi vă certaţi, încercând să demonstraţi dacă sticla este pe jumătate plină sau goală, eu am băut-o.
Oportunistul!"



Ce fac femeile cand il vad pe el

- Ai văzut-o, dragă, pe tânăra aceea care zâmbea la mine?
- Nu-i nimic, iubitule, şi pe mine m-a bufnit râsul când te-am văzut prima oară...



Ce proba avea politistul

Şi ce probe aveţi că inculpatul era beat cînd l-aţi oprit şi i-aţi cerut permisul de conducere?
- Păi, domnule judecător, s-a aplecat şi a încercat să facă sul linia albă continuă din mijlocul străzii.



Cum vrea sa isi faca un scotian costum

- Fiul meu vă datorează bani pentru un costum pe care i l-aţi făcut acum trei ani, îi spuse croitorului un scoţian care tocmai intrase în magazin.
- Şi dumneavoastră aţi venit să-mi daţi banii, nu-i aşa?
- Nu! Aş dori să-mi comand şi eu un costum în aceleaşi condiţii.



Stelistu96

o7