Join the new world

„What a man can be, he must be.”

Ma declar, pentru inceput, suferinda de nostalgia cititului si nu a scrisului. Am vazut voci (suna ciudat, stiu), alaturi de care patimesc si eu din aceasta cauza si doream sa explic de unde vine marele nimic care, acum, inlocuieste cuvintele ce erau odata. Totodata, nu vreau sa imi ascund dorul.

Mereu mi-am inchipuit acest joc ca pe o piramida ce seamana foarte bine cu ce a lui Maslow, avand respect pentru cei care il vad si ca simulator social, loc de agatat, tovarasie la cafea, spatiu de lasat nationalismul sa zburde liber, kindergarten sau zona ticsita de prostanaci. Scriind despre asta mai demult, spuneam ca joaca porneste de jos, cu food si train, nevoile de baza, catre varful care te face sa iti doresti o casa si marele drive catre apartenenta de grup. Pentru fiecare nivel am parcurs aceleasi etape de auto-actualizare pentru a putea trece la nivelul urmator. Ca atare, ca sa treci in alta divizie de suflete trebuia sa iti indeplinesti nevoile inferioare. Lucru, de altfel, farte firesc. Cu cat stateam mai mult pe un nivel, dorinta era mai mare. Cu cat ai mai mult de invatat despre tine la un nivel, cu atat petreci mai multa vreme acolo. Twisted, nu?

Marele noroc a fost ca in joc ne-a fost permisa auto-actualizarea pe segmente. Permitand fiecaruia sa isi auto-actualizeze fie copilul interior sau razboinicul fie cititorul cu ale sale deprinderi uitate. Unii au ales scrisul pentru asta, incercand sa isi testeze limitele. Nu neaparat cu scrieri imaginare ci cu analize, statistici sau simple ganduri asternute, nude, in pagina. Cineva era vulnerabil out there. Desigur ca ne-au fost testate limitele si nu o data am gandit „wow” la ceva frumos sau tampit deopotriva.

Va reamintesc trasaturile auto-actualizatorilor:
-au perceptii realiste despre cei din jur si despre sine
-se ocupa cu rezolvarea unor probleme din afara, bazandu-si strategia pe responsabilitate si etica personala
-sunt spontani
-sunt autonomi si insingurati, avand nevoie de intimitate si independenta
-privesc lumea cu o continua mirare si nedumerire

Ca referinta am gasit un articol scris de Maniu, text in care se pun niste intrebari. Evocand vremurile acelea inteleg nevoia de depasire a celui care scrie si a celui care citeste si anacronia acestor gesturi. Nu cred ca jocul avea intentia sa duca lucrurile atat de departe si sa dea atatea libertati insa dorinta de a sti si a intelege era mai puternica. Pentru mine e relevant subiectul pentru ca este si domeniul meu dar, cititindu-l acum, mi-a oferit o multime de raspunsuri despre cine sunt si ce am ajuns sa fiu.

Si, raspunzand nostalgiei de la care am pornit, nu pot decat sa cred ca unii au atins o limita. Ucenicia lor s-a terminat.Ca orice fiinta, poti sa treci de limite sau sa mori. Nu esti un aparat care face asta automat si la nesfarsit, installing update 212 of 3178, si poate asta e doar o dovada de umila umanitate. Da, intre timp poti gusta din inocenta intrebarilor in fata minunilor lumii sau doar intui cum tristetea razbate dintre randuri. Ca dupa aia oricum mori. Fara sa poti invinui pe cineva pentru calea de dezvoltare aleasa sau pentru felul si momentul in care au ales sa ii puna capat. Ce poti face? Sa arunci flori peste un hau care si el, asa adanc, este asumat de catre cineva ? La fel cum si o „constructie” este asumata de catre altcineva si ne gasim, in miez de noapte, batand la poarta ei ferecata. Si nici tigari nu mai sunt.

Poate pentru unii auto-actualizarea s-a oprit si in viata reala. Au atins un punct in care ori erau ocupati ori numai de scris n-aveau chef. Imaginatia nu te mai ajuta atunci cand realitatea nu mai are nici un comutator pe care sa-l apesi pentru a stinge lumina. Practic, doar cei fericiti au ramas scriind si astfel selectia naturala s-a produs tinand cont de factori subiectivi.Si eu scriam in astfel de stari, cand doream sa impartasesc o idee sau o poveste. Cand ceream un vot fara sa spun „da-mi” ci „citeste-ma”. Acum imi dau seama ce orgoliu nemarginit am avut. Si am, de fapt, pentru ca acum scriu pentru un prieten.

Eu accept faptul ca unii dintre noi s-au stins.