Deschid poarta, n-am ce să pățesc..........

Day 2,928, 10:33 Published in Romania Romania by belzebut cel crunt

Era unu noaptea, trecute. Focul din soba se stinsese de putin timp, dar inca se statea bine in casa. Se auzeau masini pe ulita, iar cainii latrau infierati. O masina se opreste, cu scartait de frane, in fata casei noastre. Tropote de cizme umplu batatura si batai in usa trezesc casa, parca adormita de ger.

-Deschideti, politia! Avem mandat de perchezitie! Deschideti sau daramam usa!

Trag repede niste nadragi pe mine si ma indrept spre usa.

-Acusica, ce strigati atat? La ora asta lumea doarme! Ajuns in fata usii, descui, trag zavorul si pun mana pe clanta, dar usa ma izbeste in fata apoi se loveste violent de perete. Un malac, imbracat in camuflaj, da buzna inauntru zbierand.

-Ce ascunzi, ma, ‘tu-ti biserica ma-tii? Avea in mana o arma de asalt de provenienta romaneasca, un hibrid intre AK-47 si M4A1, cu pat telescopic si un sistem de ochire cu infrarosu. Pana sa apuc sa deschid gura, alti doi handralai navalesc inauntru, iar unul dintre ei ma loveste cu patul pustii. Vad negru in fata ochilor si ma pravalesc la podea, ca un sac de cartofi peste micul mobilier din hol ce se face bucati sub greutate mea. Catalina, care intre timp ajunsese in holul casei, se arunca ca o fiara turbata cu pumni si ungiile asupra unuia dintre jandarmi. Acesta ii trage cu un dos de palma aruncand-o cat colo. Era mica de inaltime si nu cantarea mai mult de 50 de kilograme, imbracata. Cade indarat, rastignindu-se pe zidul micului nostru hol.

-Daca se ridica careva de jos va impusc, nenorocitilor! Apoi ordona celorlati doi sa rascoleasca casa. Habar nu aveam ce cautau. Un firicel de sange cald imi siroia pe fata incetosandu-mi privirea. Dau sa ma sterg, dar vocea celui ce ma lovit imi tuna in timpanele, inca tiunuide.

-Nu misca, ma, daca vrei sa scapi cu viata!

Inca sub efectul loviturii naucitoare ma conformez, in timp ce imi caut sotia cu privirea, pentru a ma asigura ca este bine. Statea chircita si suspina infundat acolo unde cazuse. Dupa un timp unul din soldati vine in mana cu o agenda si o inmaneaza ofiterului.


-Sefu, nu am gasit nimic. Ori nu au arme, ori le-au ascuns prea bine!
-Lasa ca ne spune ei! Si se apropie de mine, impungandu-ma cu piciorul ca si cum ai impinge o mortaciune. Nu-i asa, ma, banditule?
-Nu avem arme, domnule ofiter, balbai eu.
-Eeeee, lasa ca stim noi. Asa ziceti toti, dar avem noi ac de cojocul vostru, nu-i bai.
-Vasile, adu trusa de scule din masina, ca duduia nostra are ungiile cam mari si trebuiesc scurtate.
- Va spun orice, dar lasati-o in pace e gravida.
-I-auzi Vasile, se inmultesc dracii pe pamant. Hai, fugi dupa trusa, ca avem de treaba!

Vasile iese pe usa. Profit de un moment de neatentie si trag sub mine o surubelnita iataliana, ce o tineam mereu la indemana, intr-un sertar al mobilierului sfarmat in cadere. In timp ce ofiterul rasfoia, stand in picioare, agenda gasita in sufragerie, celalalt jandarm statea impasibil cu arma indreptata spre mine, dar cu ochii pe pereti. Ii arunc o ocheada sotiei. Ea imi raspunde cu un clipit intens printre suvitele ravasite de par blod ce ii acoperau privirea. Incepeam sa imi revin. Acum era momentul sa fac ceva. Daca revenea al treilea soldat eram pierduti. Ma incordez si cu un salt de fiara ranita, ce nu mai are nimic de pierdut, ma arunc asupra soldatului ce ma tinea sub tirul armei, lovind cu putere pieptul acestuia. Arma acestuia slobozi o succesiune de bubuituri asurzitoare. Soldatul cade pe spate sub greutatea loviturii cauzatoare de moarte. Catalina se arunca in spatele ofiterului infingandu-si unghiile in ochii acestuia, urland a disperare. Ofiterul orbit de durere se arunca pe spate incercand sa se elibereze din gherele leoaicei mele. Un salt de pantera si sunt deasupra lui. Il lovesc in piept, cu furie, iar si iar si iar,... Surubelnita isi croieste drum printre coastele sale ca prin unt. Horcaie precum un porc injungiat, apoi linistea se lasa peste camera.

Cateva secunde mai tarziu Vasile da buzna in casa, gafaind, cu arma in mana si cu spume la gura.
-Ce ati facut, nenorocitilor?!?

Holul alta data mic si cochet, dezvaluia acum o scena macabra. Soldatul zacea intr-un colt cu ochii intredeschisi, horcaind si inecandu-se in propiul sange. Facea eforturi supraomensti sa respire, iar pentru fiecare gura de aer, rana din piept isi varsa tributul de sange peste vestonul sau de camuflaj. Ofiterul, tolanit pe jos cat era de lung, cu ochii scosi si pieptul gaurit, zacea intr-o balta de sange. Catalina, cu spatele lipit de perete, tinea in bratele sale, mici, trupul sotului insangerat. Plangea in hohote, stergand sangele de pe fata acestuia si din cand in cand soptea catre el:

-Trezeste-te, iubitule! Trezeste-te!

Sar din somnul meu chinuit si ma uit speriat in jur, incercand sa realizez unde sunt. Inima imi bate cu putere gata-gata sa imi sara din piept. Catalina care ma tinea in brate si ma stergea de sudoarea rece ca gheata, zambeste catre mine:

-Gata, s-a terminat! A fost doar un vis urat, Si ma saruta pe frunte ca pe un copil.

O ora mai tarziu

Cainii incep sa latre. iar pe ulita se aud inpuscaturi, tipete,... Sar din pat, trag pe mine o pereche de pantaloni si ma incalt in fuga. Strig Catalinei sa pregateasca cele doua rucsace, eu alerg la buda din curte, unde tineam ascunse un pistol automat si un kalashnikov, modelul acela compact, fara pat. Zarva se apropia incet, dar sigur, de casa noastra. Ii dau pistolul sotiei si fug la usa sa o baricadez. Sub presul din fata usii raspandesc cele cateva zeci de petarde, pregatite dinainte, printr-un sistem ingenios de aprindere conectate la o baterie de masina, ceva asemanator cu sistemul de iluminat ce le faceau ai nostri, pe timpul lui Ceausescu, atunci cand ne lasa pe intuneric ore in sir in timpul iernii. Era suficient sa incerci sa deschizi usa pentru ca acestea sa inceapa sa explodeze una dupa alta, la intervale scurte de timp, dar neregulate, simuland focurile unei arme. Apoi iesim pe usa din spate si alergam spre paduricea din spatele casei. Din cand in cand ma uit in urma noastra incercand sa ma asigur ca nu suntem urmariti.

Dupa vreo trei sferturi de ora ajungem pe culmea unui deal la cativa kilometri departare. Eram obositi si respiram cu dificultate din cauza efortului. Luna isi arata din cand in cand fata catre noi printre norii negri ce prevesteau aproprierea unei furtuni de zapada. In vale se auzeau cainii latrand, incercand parca sa acopere pocnetul pistoalelor si al mitralierelor. Nu era timp de odihna, trebuia sa continuam. Sa fugim. Eram departe de a fi in siguranta.

-Trebuie sa ajungem neaparat in Cheile Dobrogei, scumpo! De acolo ne vor prelua cei din rezistenta.
-Nu mai pot, iubitule! Lasa-ma pe mine, fugi!
-Mai bine mor! Daca va trebui, te voi cara in spate!
-Nu vorbi prostii! Apoi se ridica si o luaram iar din loc.

In Cheile Drobrogei, de cateva saptamani se organizase o miscare de rezistenta. Un bun prieten de-al nostru deja se refugiase la acestia in urma cu doua saptamani, in incercarea de a scapa de arestare. Auzisem ca primeau ajutor de la sateni, dar si de la diverse organizatii secrete. Nu stiam daca este adevarat sau nu, dar pentru moment parea singura salvare. Trebuia sa continuam sa mergem spre chei cu orice pret. Era singura nostra salvare.

Dupa cateva ore, Catalina cade istovita sub coroana unui brad mare ce isi intindea coroana pana la pamant. Incepuse de acum sa se depuna zapada binisor, caci ningea de mai bine de o ora, cu fulgi mari si rotofei. Undeva in departare se auzeau voci de oameni si cainii latrand. Pesemne ca pornise o potera pe urmele nostre.

-Iarta-ma, nu mai pot! Trebuie sa ma odihnesc.
-Stiu, iubito! Nici eu nu mai pot, dar mai avem putin. Te iau in spate!
-Nu vorbi prostii, vrei sa ne prinda pe amandoi? Singur, ai o sansa sa scapi.
-Am sa ma duc dupa ajutoare, bolborosesc cu ochii plansi de durere. Ii las rucsacul cu provizii si ceva apa langa ea si o invelesc cu pufoaica mea sa ii tina de cald.
-Du-te dragul meu, du-te!
-Am sa ma intorc cat ai zice peste! exclam eu incercand sa ma imbarbatez singur. Ea zambeste usor din coltul gurii, schimonosita de erfort. Latratul cainilor de urma se auzea din ce in ce mai tare
-Hai, nu mai zabovi, du-te!

Atunci un gand imi strafulgereaza mintea cea naclaita. Rup repede o creanga si sterg urmele din zapada proaspata, care conduceau la culcusul nevesti-mii, improvizat sub brad. Apoi incep un alergat anevois, facand calea intoarsa, efortul isi lasase amprenta si asupra mea. Speram ca voi reusi sa deturnez potera, si sa o scap pe Catalina.

-Nuuuu! exclama ea cu glas stins si nadajduit, dar deja eram departe, nu o mai puteam auzi foarte bine. Glasul soldatilor si latratul cainilor era din ce in ce mai aproape. Virez la stanga calcand apasat in dunele de zapada lucitoare, sub razele lunii aflate deja la asfintit. Incepea sa se cracaneze de ziua. Nu cred ca ne mai desparteau mai mult de o suta cincizeci, doua sute de metri. Dezluseam cel putin trei voci si doi caini, pe urmele mele, prin negura noptii. Pentru un moment ma gandesc sa le intind o capcana, sa ii atac din lataral. ii impusc si gata. Dar ce fac cu cainii? Pe aia va fi mult mai greu sa ii dobor, sunt iuti, prea iuti pentru un nexperimentat in ale vanatorii ca mine. Renunt repede la idee si iutesc pasul, cu speranta ca mi-au luat urma si nu se indreapta catre Catalina.

Au trecut cam douazeci de minute de cand am parasit-o sub acel brad stufos. Latratul cainilor abia se mai aude in departare. Pentru un moment ma bucur, “mi-au luat urma”, imi spun in gand. Dar dragostea fata de sotie, revine cu furie escaladad peretii mintii mele. Daca nu este asa? Nu-i mai aud! Daca nu i-am pacalit? Daca se indrapta catre ea? Ma uit inapoi. Nici tipenie de om sau alta jivina. Nu se poate! Incep sa alerg cu toate fortele ce imi mai ramasesera, sa imi salvez sotia de la prapad. Rucsacul greu din spinare ma bate peste sale la fiecare pas precum un picamer. Nu pot sa traiesc fara ea! Dau drumul rucsacului si alerg mai indarjit, mai abitir. Strang arma in mana, iar palmele incep sa transpire a disperare. Ganduri negre se invalmasesc la poarta mintii mele. Cad si ma ridic, apoi cad iar. Sunt istovit. Cu ultimile puteri incerc sa ma agat de un ciot, sa ma ridic. O lovitura napraznica dupa cap ma arunca cu fata in zapada rece si uda. Incerc sa ma ridic in zadar, cei doi caini ma trag de picioare sfasaindu-mi pantaloni si carnea. Dau din maini si din picioare incercand sa ma eliberez din stransoare de moartea a celor doua fiare. Cu ultimile forte o strig:

-Fugi, Catalina, fugi!!


-Sunt aici, iubitule! Trezestet-te! Gata s-a terminat! O aud ca prin vis. Deschid ochii si in fata mea Catalina statea in toata splendoare ei.

-Am crezut ca,...
- Ssssss! Stiu, ai visat iar. A trecut acum,... Si isi trece degetelul ei arator peste buzele mele carnoase, facandu-mi semn sa tac, apoi repeta parca incercand sa se convinga pe sine. A trecut! A fost doar un vis,...

**************************************************************************************************

Mi-am incordat si eu putin muschii imaginatiei si a rezultat ceea ce ati citit mai sus. Nu va participa la concurs asa cum am promis, dar sper sa trezeasca in unii dintre voi imaginatia adormita.
Tot ce aveti de facut este sa cititi articolul de mai jos si pornid de la una din cele doua variante de raspuns sa creati propria vostra povestioara.

http://www.erepublik.com/en/article/concurs-elibereaza-copilul-din-tine--2566466/1/20

Si pentru ca am primit niste fonduri suplimentare, cel putin generoase, de la un admirator secret, premiile cresc astfel: locul 1 va primi 20 de gold; locul 2 va primi 15 gold; locul 3 va primi 10 gold