Join the new world

„ Ploua! Iarasi ploua! De obicei ploaia imi da o senzatie placuta, ma linisteste si imi face ordine in ganduri, dar acum parca si ploaia ma doare. Imi aminteste de furtuna. Ma simt de parca as fi atunci afara, acolo in mijlocul furtunii. E primavara! E cald chiar daca ploua, dar mie imi e frig. Ploaia e linistita de acesta data; e ploaie de primavara si probabil se va opri curand, dar eu simt rafalele furtunii ce a trecut. Imi amintesc ce a lasat in urma: cabluri rupte, stalpi daramati pe strada, copaci scosi din radacini, acoperisuri degradate, pe alocuri chiar distruse. Batranii spun ca nu au vazut niciodata asa ceva.Am resimtit furtuna de acasa: s-a rupt jumatate din salcie, s-a indoit ireparabil stalpul antenei, iar casa este incercuita de ape ca un castel medieval cu sant de aparare.”



Asta s-a intamplat demult. E o fata a primaverii care se arata rar. Asta inseamna sa fi intemnitat in pesimism, vezi mai intai partea goala a paharului.



De frumusetea primaverii s-a scris si se va scrie pana la sfarsitul sfarsitului; am descris si eu putin in poezia de mai jos. Nu mai adaug decat ca primavara este simbolul suprem al renasterii, este anotimpul insufletitor; de ea, toate fiintele sunt iremediabil indragostite, nu degeaba i se spune anotimpul indragostitilor. ( si cu acesta ocazie imi arat surprinderea de a nu fi initiat nimeni un concurs cu tema dragostea )



Va las acum sa cititi in tihna o poezie in acelasi ton de antiteza primavaratica (sper sa va placa) :



Îndrăgostit de zeița Primăvară!

Când plângi, plânge și cerul și-ți udă obrazul să te-nvioreze;
laleaua își pleacă capul în semn de rugăciune,
iar apele se seacă, fierbând de supărare

Când zâmbești, îți zâmbește și cerul,
și dezvăluie curcubeul ca să-și arate încântarea
și apoi se deschide crezându-te înger

Când cânți, vântul te ajută să încânți și pădurea;
dansează auzind și frunze și flori,
iar apele învolburate se-alină, să nu-ți tulbure cântul cu vuietul lor.

Iar tu, mă lovești cu lacrimi dinspre cer,
pe mine, bietul cronicar,
și mă sfâsi cu gheare de uliu,
ca să urlu, și să întreb: „de ce” ?
ai asmuțit, poate fără să vrei, întreaga natură către mine.

Și înțeleg acum, în prima zi din restul vremii ce va să vie
că ești întradevăr un înger;
ești îngerul apocalipsei mele!

Așa încolțit de natura și de soartă
și închizând în mine din durere
fiind pentru vecie doar o pradă
aștept nerăbdător sfârșitul lumii!








Acest articol participa la concursul Brain : http://www.erepublik.com/en/article/-gt-gt-gt-concurs-brainstorming-party-lt-lt-lt--2374022/1/20