Join the new world

Gata, m-am decis sa particip si eu la un concurs de creatie literara. Ce frumos suna! Si ce pacat ca, desi tema concursului este extrem de permisiva, inspiratia mea tinde catre 0 mai ceva ca viteza Mocanitzei prin Apuseni…

Buuun…. Sa incep cu inceputul…

Latinii aveau o vorba: “in vino veritas”. Pe acelasi principiu, imi fac si eu o stacana cu cafea in speranta ca as putea revolutiona lumea daca as dovedi ca in licoarea asta sta inspiratia scriitorului amator. Ah, minunea asta neagra, binecuvantare de fiecare dimineata pentru papilele mele gustative! Si de dupamasa... Si de noapte...

Sorb incet si… astept…. si astept…. si astept… si… nimic. Deschid geamul larg. Poate aerul rece al diminetii imi va alunga ceata de pe creier. Inspir profund si… iar nimic. Doar azot, oxigen si inca multe alte gaze mai mult sau mai putin nocive, asa ca revin la indeletnicirea intitiala: savuratul cafelei.

Deodata… TZINGGG!!! Imi pica fisa. Ia sa ma uit eu prin fisierele mele poate poate gasesc ceva care sa-mi aprinda luminitza din emisfera dreapta a creierului, cea respunsabila cu creativitatea. Incep sa caut… Si gasesc. “Anathomy atlas”… “Hystology atlas”… “Administrarea medicatiei…”… “Coordonarea procesului de ingrijire”… “Curs…”…”Curs…”… Aici n-am mai rezistat si m-am oprit din cautari. Nu am gasit nimic care sa-mi lase macar usoare urme de bunadispozitie.

Incep sa ma intreb daca mai am macar o urma de umor. O iau sistematic. Cu un creion trasez pe o hartie un tabel in care trec argumente pro si contra prezentei umorului la mine. Argument pro: sunt romanca. Toti romanii au o oarecare doza de umor in ei, nu-i asa? Argument contra: sunt ardeleanca neaosa si toata lumea stie ca ardelenii nu sunt la fel de veseli ca oltenii de exemplu. Alt argument contra: nu ma cheama Marie si nici nu-s maritata cu vreun Gheo sau Ion (pronuntat ardeleneste, evident). Scor final: 4-1 in defavoarea mea.

Si uite-asa, cu concluzia in fata, de suparare, mai iau o gura din cafeaua care s-a racit demult pentru ca deh, pana si in miscari sunt mai lenta asa cum imi sta bine daca tot sunt din nord-vestul tarii.

Incet, incet, dau de zatz si-n loc sa-mi transform toata fata intr-un zambet mare de fericire ca incepe o noua zi cu o multime de posibilitati de inveselire, ma stramb caraghios incercand sa rontai resturile de cafea.

Dar ce scartzait se aude? Oups! Cand m-am apucat de scris, am pornit sistemul home theater pentru ca voiam sa ascult muzica. Evident, tot pentru stimularea inspiratiei. De pornit l-am pornit, dar am uitat sa-l setez pe radio si mi-am dat seama acum, dupa o ora de cercetare amanuntita a fiecarei arii cerebrale, a fiecarei scizuri si circumvolutiuni, de unde ar putea sa rasara ca o floare primavara muza mea (sau muzul meu, de ce nu?)… Deci… push the button and rock’n’roll baby!!!! Ma ridic de la birou, fac cateva miscari de incalzire, cant la o chitara imaginara, scot limba, ridic mana dreapta de pe corzile “chitarei”, fac semnul binecunoscut \m/, ma arunc in genunchi pe covor si… Time out! Sunt stirile de la ora 9… Apoi din nou rock, din nou agitatie, din nou urlete… “I was born in the USA”……. Pardon, in Romania… Si tot ce-mi trece prin minte e un banc…

- De ce nu se duc ardelenii sambata la spectacol?
- Pentru ca ii apuca rasul duminica in biserica.


Si uite-asa am renuntat sa caut motive de veselie in alte parti. Vor veni ele si azi, din lucrurile marunte.

Va salut cu drag si va doresc o zi minunata!